Prin anii 1988-1989, cand intreaga Europa lua atitudine impotriva distrugerii satului romanesc, pana si Elvetia a evadat din neutralitatea-i specifica infierand politica socialista de „lichidare a diferentelor dintre sat si oras". La interventia Elvetiei impotriva nenorocirilor care se petreceau in Romania au raspuns prezent mai multe state europene. Printre care si Belgia. Atunci, prin 1989, 300 de localitati belgiene si-au gasit parteneri in tara noastra, nu doar pentru a cere „pamant si apa", cum spunea poetul, ci pentru a contribui si ele cu ceva la stoparea unui fenomen menit sa distruga nu doar satul romanesc, ci si cultura populara si traditiile locale si agricultura. Adoptati de frati de langa Bruxelles Printre acele 300 de localitati belgiene dispuse sa puna umarul la renasterea satului romanesc s-a intamplat a fi si Tessenderlo, aflata la trei picioare de Bruxelles, pe teritoriul flamand. Precizez acest lucru fiindca si in Belgia sunt rivalitati interetnice ca si la noi si este un mare pericol de a-i confunda pe flamanzi cu valonii. Ca si in bancul acela cu profesoara, care la prima ora i-a rugat pe elevi: „In partea dreapta stau flamanzii, in partea stanga valonii". La care Itic a intrebat si el, fireste: „Dar noi, belgienii unde stam?" Belgienii din Tessenderlo, chiar daca aveau unde sta si nu-i muta nimeni dintr-o zona in alta, se straduiesc de doua decenii incoace sa rabateze podurile dintre estul si vestul Europei si sa ne convinga si pe noi, cei mai proaspeti aspiranti la civilizatie, ca numai impreuna putem invinge granitele, fie ele din sarma ghimpata sau imaginare. Cel mai elocvent exemplu a fost consemnat duminica, in biserica satului din Cerchejeni. Unde o familie de belgieni, Mikey Leon si Rita Jose, care, desi catolici, au tinut cu tot dinadinsul sa se cunune religios intr-o biserica ortodoxa din Romania. Si unde altundeva decat la Cerchejeni,