Printr-un referat aprobat de catre primarul Timisoarei pentru a ajunge in discutia consilierilor locali (lucru care se va intampla acum, la fine de iulie) se solicita un ajutor de 6.000 de lei noi pentru o femeie din Timisoara, care are probleme sociale. Exista un proiect de hotarare privind aprobarea acordarii acestei sume, reprezentand ajutor de urgenta. Situatia ei nu este de invidiat, dat fiind ca este mama a trei copii care, la 22 de ani ai sai si-a pierdut deja sotul (decedat in mai anul acesta), nu are o locuinta a sa si nici nu munceste. Dar este acesta singurul caz social din Timisoara in care primarul ar putea fi solicitat sa ajute?
Fara bani, fara job, fara solutii
In data de 13 iulie primarul Gheorghe Ciuhandu a semnat un referat intocmit de catre Serviciul de Autoritate Tutelara din Timisoara - semnat de catre consiliera Alexandra Rusan si de catre seful acestui serviciu, Mirela Sirbu. In acest referat apar detalii in legatura cu problemele familiei Irinei P., o timisoreanca in varsta de 22 de ani, vaduva si mama a trei copii, cei patru neavand nicio sursa de existenta decat alocatiile copiilor.
In referat se arata ca, in urma anchetei sociale efectuata de Serviciul de Autoritate Tutelara al Primariei Timisoara, la adresa care locuieste in prezent Irina P., s-a constatat situatia dezastruoasa a acestei familii : in urma decesului sotului sau, in mai anul acesta, femeia intampina dificultati si locative, si financiare, intrucat barbatul a fost singurul intretinator al familiei. "Actualmente, familia beneficiaza numai de alocatia de stat a celor trei copii si mama afirma ca nu are alte rude care sa o sustina din punct de vedere financiar si este tolerata in locuinta in care sta temporar impreuna cu cei trei copii ai sai", se mai arata in referat.
Desi i s-a oferit o solutie de moment, Irina P. doreste mentinerea in fam