Mihaiela Tătulescu a ajuns la arte pe un drum ocolit. Acum ajută studenții să descopere și să creeze frumosul, evitând clișeele și tiparele rigide.

La început a fost desenul. Mama ei îi povestește că de la patru ani desenează. Și-a dat seama târziu că asta îi este chemarea. A urmat liceul de textile din Vâlcea, cel mai apropiat de arte. „Întâi am dat examen la arhitectură. Am lucrat apoi șase ani la crearea de încăltăminte pentru copii. Artele plastice au venit târziu”, povestește ea. S-a pregătit doi ani intens, iar apoi a dat admitere la Arte Vizuale în Cluj. „Mi-a plăcut Clujul din prima clipă. Am simțit că pot renaște acolo”, spune ea. Orașul i-a priit cu efervescența lui culturală, cu sărbătorile și serile tematice. Și-ar dori ca și Oradea să aibă evenimente similare.

Oradea și catedra

În 1999, Mihaiela Tătulescu a venit la Oradea pentru a preda la Facultatea de Arte Decorative, la sfatul profesoarei Raveica Brândușa. I-a plăcut orașul din prima clipă. Încearcă să țină în echilibru propria muncă de creație cu munca la catedră. „Vreau să-mi ajut studenții să se descopere și să le dau aripi”, spune ea. Lucrează cu aceeași plăcere cu cei abia ieșiți din liceu, dar și cu cei ajunși la maturitate care acum își urmează inima. „E o mare bucurie să lucrez cu cei care au ochii proaspeți și nu sunt deja cantonați în șabloane și manierisme”, spune ea. Una dintre sarcinile pe care și le-a asumat a fost să-i convingă că arta contemporană nu mai are granițe și trebuie să deschidă ochii și să se uite și în celelalte domenii. „Fiecare preia de la fiecare. Acum nu mai stă fiecare artă în spațiul ei clar delimitat. Există un dialog între arte și oamenii de artă”, explică Mihaiela Tătulescu. E de părere că experiența merită trăită din plin.

Farmecul rădăcinilor

Mihaiela Tătulescu este fascinată de lumea patriarhală a satul