Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adisor bufonul Sighisoarei spera sa devina Danny De Vito al României

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 27 iulie 2009 ·

La cea de-a XVII-a editie a Festivalului Medieval din Sighisoara desfasurat în perioada 24-24 iulie am facut cunostinta si cu bufonul cetatii. Copilul minune al Sighisoarei se numeste Adrian Nicolae Coman si desi în curând va împlini 30 de ani are doar 1,45 înaltime si 42 de kilograme, lucreaza de mai bine de un an ca îngrijitor la Centrul Crestin de Zi pentru Vârstnici din Sighisoara condus de catre protopopul Ovidiu Dan.

Bufonul Adisor are o pasiune si un respect foarte mare pentru teatru, drept pentru care tot timpul liber si-l dedica acestei arte ajungând sa aiba pâna în prezent un palmares de aproape 20 de piese de teatru în care a jucat cu diferite trupe. Desi e pentru prima oara declarat oficial bufon al cetatii medievale Adisor a mai avut o tentativa reusita la editia din 2002 a festivalului unde a sustinut pe scena o mica demonstratie de pantonima iar banii câstigati i-au asigurat copilului minune posibilitatea de a-si petrece singur un concediu la mare. Adisor a absolvit un an de Scoala de arte teatrala la Târgu-Mures dar si-a întrerupt studiile pentru ca Ministerul Culturii din acele vremuri nu a mai avut fonduri sa sustina proiectele scolii. ,,Personajul de bufon al cetatii pe care îl interpretez la festival reprezinta un personaj medieval si totodata actual care distra regele cu glumele sale bazate pe intrigile si pasiunile care se înfiripau la castel. Bufonul era si un fel de sfetnic al regelui, dar vazut pe tenta comica, si era omul care îsi permitea sa faca misto chiar si de rege uneori pentru ca acesta îl accepta pe bufon asa cum era în prostia lui,, a precizat Adisor. Bufonul sighisorean a fost remarcat de regizorul fesrivalului Eugen Banarescu si l-a sfatuit pe acesta sa stea pe lânga el ca poate îl va distribui în câteva proiecte filmografice la Bucuresti. Visul cel mai mare al lui Adisor este sa joace într-un film de lungmetraj care sa

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 2 ore
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 2 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum o ora
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

Nicușor Dan: „Evident că mi-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă și USR să mă susțină”

Gandul acum 19 minute
Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, într-o intervenția la Digi 24 că i-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și USR să îl susțină, scrie Mediafax. Deși cei doi au avut o întâlnire „prietenoasă” acum o lună și jumătate, în car

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 2 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

Discuţii la Chişinău despre construirea a patru noi poduri rutiere peste Prut

G4Media acum o ora
Oficiali români din domeniul transporturilor şi omologii lor din Republica Moldova au discutat, la Chişinău, despre demararea negocierii semnării unui memorandum privind extinderea şi modernizarea Reţelei transeuropene de transport TEN-T în ambele s

Ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite, declarat "persona non grata" de către secretarul de stat american, Marco Rubio

Wall-Street.ro acum 3 ore
Secretarul de stat american, Marco Rubio, l-a declarat pe ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite "persona non grata", acuzându-l în special că îl "urăşte" pe preşedintele Donald Trump. Ebrahim Rasool "alimentează tensiunile rasiale, urăşte Stat

Ilie Bolojan, după summitul virtual convocat de Keir Starmer: Am subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile şi corecte

News.ro acum 36 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, după summitul virtual convocat de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, că a subliniat angajamentul României de a continua

Agenția de rating Moody’s schimbă la „negativă” perspectiva României, invocând reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic „din ce în ce mai turbulent”

HotNews acum 9 ore
Vineri seara, într-o mișcare previzibilă, agenția Moody’s a schimbat perspectiva asupra Guvernului României la negativă din stabilă. Agenția invocă reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic intern „din ce în ce mai turbulent”. Decizia

Vremea

București
acum

23°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/6°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

26°
sâm.

12°/26°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/1°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/19°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°