Din această toamnă, Prima TV va difuza un nou serial de televiziune care le va avea ca protagoniste pe Andreea Raicu, Ana-Maria Lazăr, Adriana Butoi şi Mihaela Mihăilescu.
Deşi, potrivit realizatorilor MultiMedia Est, producţia nu se doreşte a fi varianta românească a celebrului "Sex and the City", ea prezintă, ca şi originalul american, "povestea a patru prietene care, împreună, vor încerca să facă faţă alegerilor dificile şi provocărilor pe care le întâmpină la 30 de ani dar, mai ales, să-şi păstreze prietenia de aproape cincisprezece ani".
Cu teme din cele mai actuale, "deciziile, traficul, soldurile, prietenia şi bărbaţii", noul serial va fi difuzat, potrivit Mediafax, din toamnă, în prime time.