… a zis ca e bine ca baba se piaptana cand satul arde si ca e necesar ca Nero sa cante la harfa cand Roma arde. Avem nevoie de astfel de momente de respiro intr-o lume tumultoasa, in care scandalul formeaza si deformeaza in egala masura, indignarea (indreptatita sau nu)troneaza, iar atentia noastra se risipeste undeva intre Ridzi, Neamtu si Vintilescu (si Istodor:) -astazi; pentru ca maine sa o ia de la capat.
Baba care se piaptana pune o distanta intre ea si lume – o distanta deopotriva odihnitoare si necesara. Ce-ati vrea sa faca? Sa alerge, dimpreuna cu ceilalti sateni, de colo pana colo, degeaba, tragandu-se cu mainile de par? Nu, mai bine sa se piaptane, linistita, in oglinda. Macar daca e sa moara, va muri pregatita – cum a facut Socrate inainte de-a bea cucuta si cei 300 de spartani inainte de a se indrepta spre moartea lor si catorva mii de persani – fara chip sau nume.
Ca tot veni vorba: dupa cum stiti, detasamentul de elita al persanilor erau “nemuritorii” – cu o panza pe fata, veneau spre tine fara sa urle, fara sa gesticuleze, fara sa incerce sa impresioneze in vreun fel adversarul – iar asta era de-a dreptul impresionant. Veneau in tacere, sa te omoare, nu sa faca show – desi faceau fara sa stie. Cand murea unul, locul lui era luat imediat de catre altul, asa ca numarul ramanea constant. De aceea erau “nemuritori”. (Cine a prins a doua sau a treia mineriada in Bucuresti si s-a confruntat cu scutierii stie la ce ma refer.) Nu le-a folosit, insa, la mare lucru, pentru ca nici spartanii (grecii, in general) nu erau pe vremea aceea normali. Erau liberi. Aveau fata si nume. Aveau chip si erau mandri de el.
Cand toata lumea isi picta pe scut cate un animal inspaimantator, un grec si-a pictat pe scut o …. musca – si inca una de dimensiuni reale. “pai cum vrei tu sa sperii dusmanii cu o musca?” – l-au intrebat
