Ultimul film al lui Toshiaki Toyoda descrie cu sarcasm o familie japoneză „perfectă”, al cărei motto este „niciun secret între noi”, dar care se dovedeşte a fi periculos de disfuncţională. O mamă – Eriko - care zâmbeşte fermecător tot timpul. Doi copii adolescenţi – Mana şi Ko - dezinhibaţi, cu un umor sănătos. Un apartament modern complet utilat, cu o grădină exemplară pe terasă. Tatăl – Takashi – însă o înşală pe mamă cu o fată mult mai tânără, de care pare că e puternic atras şi fiul, mama este supravieţuitoarea unei copilării odioase, bunica este bolnăvicios de excentrică şi refuză operaţia pentru cancer, temându-se că anestezia îi va dezlega limba şi va dezvălui lucruri „urâte”, fără să vrea.

Folosindu-se de metafora grădinii suspendate – colecţia superbă de flori pe care Eriko o îngrijeşte aproape matern în balconul apartamentului – Toyoda descrie dezrădăcinarea societăţii japoneze prin prisma unei familii în care aparenţele „drăguţe” ascund alienarea psihică şi emoţională.

Metafora dezrădăcinării

Filmată din unghiuri neobişnuite în mişcări ale camerei care simulează balansul florilor din grădina suspendată (unghiuri şi mişcări câteodată motivate, câteodată nu, uneori ingenioase şi incitante, alteori obositoare), povestea sugerează metafora dezrădăcinării la fel de creativ la nivel de compoziţie a imaginii ca şi la nivel de compoziţie dramaturgică.

Filmul va atrage admiratorii operelor „de autor” (excelează în nota accentuat personală a stilului regizoral). Dimpotrivă, pe cei ce nu apreciază umorul negru (în nuanţa cea mai închisă) sau extremele spre care e împins discursul vizual (Eriko îşi urlă în noapte demonii în timp ce valuri de sânge inundă clădirea în care se află apartamentul familiei) îi va scoate din sală. Ceea ce s-a şi întâmplat.

„Hanging Garden” este adaptarea romanului omonim al autorului Mitsuyo K