Absolventa Liceului „Calistrat Hogaş“ a fost admisă cu notă maximă la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative şi are planuri mari de viitor
Tânăra studentă face cinste oraşului Piatra Neamţ, deşi este băcăuancă. Născută în judeţul vecin, s-a mutat cu familia la Piatra Neamţ din clasa I. Absolventa cu 10 a Colegiului Naţional „Calistrat Hogaş” se pregăteşte pentru o carieră pe scena politică externă. Visul eieste să-şi reprezinte ţara în misiunile diplomatice din întreaga lume.
BAC-ul, o formalitate
Pentru Ioana, examenul care a stârnit emoţiile a mii de liceeni a fost ultimul pas spre Bucureşti. Nota de la Bacalaureat a completat armonios media 10 obţinută la examenul de admitere la Şcoala de Ştiinţe Politice şi Administrative.
Examenul l-a susţinut încă din luna aprilie, însă drumul spre o carieră politică era decis încă de pe băncile gimnaziului. Chiar dacă Ioana are carnetul de note plin de 10, nu a făcut din învăţăt un scop. „A fost un mijloc prin care am reuşit să aflu multe lucruri care mă vor ajuta în viaţă, să cunosc persoane noi şi să învăţ care sunt priorităţile. Părinţii nu m-au forţat niciodată să stau cu capul în cărţi. M-au lăsat pe mine să aleg”, povesteşte tânăra.
Crede mult în puterea generaţiei tinere de a schimba viitorul României. „Consider că primul lucru pe care-l putem face în sensul schimbării este să mergem la vot. Dacă nu trecem pe la urne, nu putem avea ceea ce ne dorim”, explică tânăra.
Băcăuanca adoptată de pietreni şi-a ales acest drum pentru a schimba imaginea României în lume. „Avem istorie, avem cultură, eu nu cred că ţara noastră înseamnă doar hoţie sau ţigani. Este mare păcat că europenii ne văd ca pe nişte invadatori. Tot noi trebuie să luptăm pentru a ne schimba statutul internaţional“, crede studenta.
Discurs pro educaţie
Ioana s-a implicat de