Patru zile de Festival Peninsula pot însemna distracţie, bere şi muzică de cea mai bună calitate, dar pot însemna şi mulţi nervi şi stres dacă ai nenorocul de a lucra în presă. Reporteri, fotografi, cameramani s-au acredita pentru festival pornind de la ideea că acreditarea îţi oferă posbilitatea de a ajunge acolo unde publicul nu are acces. Mare greşeală de mentalitate. Acreditările de anul acesta nu au valorat nici cât o ceapă degerată. Trupele, se pare, au impus tot felul de condiţii care mai de care mai fistichii pentru accesul piesei. Nici una din formaţiile „tari” nu a organizat conferinţe de presă. Accesul fotografilor şi a cameramanilor la scenă a fost limitat. De reporteri nu mai vorbim, doar atmosfera se poate reda şi din public. Nici o problemă, ne-am conformat. Nu am înţeles, însă de ce nu am putut fotografia publicul după expirarea timpului la scenă. Nu am înţeles nici de ce cei de la pază nu au fost informaţi că şi cei care nu au acreditare cu poză pot intra după cordon la primele trei piese. Nu am înţeles de ce contractul pe care a trebuit să-l semnăm ca să pozăm la Nine Inch Nails era în engleză, neavând astfel nicio valoare juridică. Nu am înţeles de ce ni s-a limitat dreptul de a ne informa cititorii care nu şi-au permis să plătească 100 de lei să intre o zi la festival. Că vrem sau nu să recunoaştem orice om care are computer şi acces la internet poate oricând downloada câte piese şi poze doreşte cu o formaţie, aşa că figura cu drepturile de autor nu prea ţine ca şi explicaţie.

Chiar dacă nu doresc să încurajez pirateria trebuie să mă întreb câte din interdicţii au fost expres cerute de formaţii şi câte au venit de la organizatori din comoditate. Dacă aşa stau lucrurile măcar să nu mai facem caz cu acreditările care nu au nici o valoare.

Patru zile de Festival Peninsula pot însemna distracţie, bere şi muzică de cea mai bu