Armata Statelor Unite ale Americii nu va mai publica bilanţuri ale talibanilor şi insurgenţilor ucişi în Afganistan, conform unei noi strategii a departamentului de comunicare al coaliţiei Enduring Freedom, informează luni CNN. Potrivit contraamiralului Gregory Smith, noua strategie militară se concentrează asupra protejării cetăţenilor afgani şi nu asupra uciderii militanţilor.
"Anunţarea numărului de insurgenţi ucişi are puţin impact asupra vieţii afganilor. De fapt, acest lucru nu face decât să mărească timpul necesar pentru a pune capăt insurgenţei" , a declarat Gregory Smith pentru CNN.
Chestiunea publicării bilanţurilor combatanţilor inamici ucişi este una sensibilă în SUA încă de la războiul din Vietnam, când armata difuza cifre impresionante privitoare la pierderile inamice, deşi operaţiunile americane nu păreau să realizeze progrese.
În trecut, unii oficiali militari din Irak şi Afganistan au făcut publice bilanţuri ale confruntărilor cu insurgenţii, invocând necesitatea de a demonstra succesele înregistrate pe aceste fronturi, notează CNN.
"Noi efectuăm operaţiuni care au drept principal scop nu uciderea insurgenţilor, deşi în multe cazuri acesta este rezultatul, ci curăţarea zonelor de insurgenţi pentru ca oamenii să poată trăi sub o formă de guvernare oficială şi să-şi reconstruiască vieţile, din punct de vedere social şi economic" , a mai precizat contraamiralul Gregory Smith.