Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alberto Contador, pistolarul din Le Tour

Publicat in Adevarul, luni 27 iulie 2009 ·

Rutierul spaniol de la echipa Astana a declarat că vrea să savureze din plin victoriile obţinute anul acesta. După ce în 2008 nu a putut participa în Tur, Alberto Contador a revenit în forţă şi a reuşit o cursă perfectă pe Mont Ventoux, unde şi-a apărat tricoul galben. Pentru viteza şi forţa sa, rutierul iberic are o poreclă pă măsură: „El Pistolero”. A rulat perfect în Turul Franţei la ciclism şi a arătat că poate duce o trenă de invidiat. „A fost foarte greu”, recunoaşte componentul echipei Astana. „După fiecare etapă pe care am terminat-o mi-am spus, în gândul meu: «A mai trecut o zi!».

Trebuie să menţionez că au mai fost şi tensiuni, era normal să fie aşa, însă totul s-a terminat cu bine pentru că situaţia s-a normalizat pe final”, a precizat Alberto Contador.

Spaniolul este entuziasmat de performanţa de anul acesta: „În 2007 am făcut o cursă foarte bună, însă acum am realizat ceva perfect! Avansul meu în clasament este mult mai mare faţă de advesari deoarece, de la începutul sezonului, am pus la punct fiecare detaliu pentru această competiţie. Am fost favorit aici şi nu am putut conta pe elementul-surpriză”.

Întrebat dacă a avut impresia că managerul echipei Astana, Johan Bruyneel, şi-ar fi dorit ca Lance Armstrong să câştige acest Tur al Franţei la ciclism, Alberto Contador a răspuns zâmbind: „În final, amândoi am obţinut ceea ce am dorit! Johan a avut un campion în Le Tour, iar eu am câştigat. Ce poţi să spui mai mult?”.

S-A TEMUT DE LANCE ARMSTRONG

În ceea ce priveşte relaţia cu Lance Armstrong, „El Pistolero” a explicat că aceasta a fost mai tensionată la început, deoarece nu a ştiut dacă să creadă sau nu în declaraţiile texanului. „Pe parcurs au apărut anumite circumstanţe şi am crezut în Lance. Nici el şi nici eu nu am tolerat doi învingători, însă mi-a spus că mă va sprijini şi, în fi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 8 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 6 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 13 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Vremea

București
acum

23°
lun.

23°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°