Ion Panţuru (75 de ani) a dorit să înstrăineze „bronzul“ de la Jocurile Olimpice de Iarnă din 1968 de la Grenoble (Franţa). S-a răzgândit din motive patriotice. Afectat de indiferenţa cu care este tratat de autorităţile statului, fostul bober a intenţionat să-şi dea medalia olimpică unui colecţionar suedez, în schimbul a două insigne. Cea mai de preţ şi unica medalie a românilor din istoria Jocurilor Olimpice de iarnă „zace” de mai bine de 40 de ani într-o cămăruţă în casa unuia dintre cei mai buni sportivi pe care i-a avut ţara noastră: fostul bober Ion Panţuru. La poalele pârtiei Kalinderu, în Buşteni, „bronzul” cucerit alături de colegul său, Nicolae Neagoe, la Olimpiada de la Grenoble din 1968, a fost dat uitării.
„Pe nimeni nu mai interesează...”, spune cu mâhnire campionul nostru, în timp ce cântăreşte în mână cea mai strălucitoare medalie a ţării noastre obţinută pe zăpadă. Sutele de medalii, trofee, distincţii, insigne „scăldate” în praful vitrinelor şi policioarelor parcă repetă obsesiv cuvintele fostului sportiv.
Fără partea admirativă, medalia care pentru români are strălucire de aur, nu mai are nicio valoare. „Am vrut să o dau la schimb pe două insigne, unui suedez”, face destăinurirea şocantă fostul bober în timp ce faţa i se întunecă de tristeţe numai la gândul că ar fi putut priva România de singura medalie olimpică a sportului de iarnă.
„Şi aşa nu o vrea nimeni pe aici... Măcar ştiu că în străinătate o preţuiesc mai mult”, îşi explică Nuşu instinctul, arătând spre o poză pe perete color - cu el şi Neagoe în bob - copie fidelă a uneia la dimensiuni mai mari care există în localitatea italiană Cortina D’Ampezzo (unde au cucerit bronzul european) şi la corespondenţa primită lunar din întreaga lume. „Şi în străinătate lumea mă recunoaşte.
Românii au devenit campioni europeni în 1967 cu un bob
