Cu 249 de euro se poate călători oriunde în Europa cu un abonament valabil 10 zile, din care oricare cinci pot fi petrecute în tren. Tinerii sub 26 de ani plătesc 159 de euro, iar copiii până la 12 ani, numai 124,5 euro.
Trenul este o bună soluţie pentru cine doreşte să petreacă o perioadă mai mare de timp şi să viziteze mai multe ţări din Europa. Abonamentele internaţionale care pot fi cumpărate de la agenţiile CFR oferă perioade bine determinate, 10 zile, 22 de zile sau o lună, şi importante reduceri de preţ, dar şi avantajul unui număr de cinci, respectiv 10 sau un număr nelimitat de călătorii, cu orice tip de tren, pe orice rută, în acest interval de timp.
ABONAMENT DE 22 DE ZILE
Cu 359 de euro se poate călători oriunde în Europa, cu un abonament valabil 22 de zile, din care oricare 10 pot fi petrecute în tren. Tinerii sub 26 de ani plătesc 239 de euro, iar copiii până la 12 ani, numai 179,5 euro.
Facilitatea oferită de CFR dă posibilitatea călătorilor să opteze pentru vizitarea mai multor oraşe europene situate la "o noapte distanţă". Toate trenurile au vagoane de dormit şi astfel se poate economisi costul cazării la hoteluri.
Pe acest principiu, se poate vizita, de exemplu, Viena, Bruxelles, Paris, Barcelona, Roma, Veneţia sau traversa Adriatica, în Grecia, cu o companie maritimă, care intră în preţul abonamentului. Rutele sunt nelimitate şi fiecare turist poate să-şi aleagă varianta pe care o preferă. Avantajul este că din cele 22 de zile petrecute în Europa va mai trebui să plătească cazări numai pentru 12, restul le petrece în vagonul sau în cuşeta de dormit. Deplasarea dintre două oraşe aflate la mare distanţă, de exemplu Roma - Paris, se poate face la cuşetă contra a 40-50 de euro pentru două-trei persoane.
O SINGURĂ ŢARĂ
Cine vrea să cheltuiască mai puţin sau nu dispune de