Din ce în ce mai puţini elevi îşi petrec vacanţele de vară în Satu Mare. Cu toate că stabilimen-tele au o capacitate de 1.100 de locuri, în acest an, doar 350 de persoane şi-au anunţat prezenţa în tabără. Taberele din municipiul Satu Mare sunt în declin. Fără investiţii consistente, locul este pe an ce trece din ce în ce mai puţin vizitat. Dacă în urmă cu cinci ani, sute de elevi din toată România se bucurau din plin de apa termală din incinta taberelor şcolare, azi, doar câteva şcoli poposesc în judeţul Satu Mare.
Cauzele sunt foarte clare: lipsa investiţiilor. Directorul Administraţiei Taberelor Şcolare Satu Mare, Florin Gal, susţine că bugetul alocat pentru acest an este de patru ori mai mic faţă de anul trecut şi acest lucru îl împiedică să reînvie atmosfera din tabere.
55 de lei preţul unei nopţi
În această perioadă, 80 de elevi de gimnaziu din Hunedoara, Botoşani şi Braşov se află pentru şapte zile în Satu Mare. Copiii sunt mulţumiţi, chiar dacă nu au parte de condiţii foarte bune. Oferta au primit-o înainte de terminarea anului şcolar, însă doar un număr mic de copii şi-au confirmat prezenţa.
Costul unei nopţi de cazare este de 55 de lei. Conform celor declarate de directorul Florin Gal, gradul de ocupare în acest an este undeva la 30%. „Situaţia este la fel şi la nivel naţional. Din păcate, lipsa investiţiilor şi criza financiară îi determină pe elevi să se mulţumească şi cu puţinul”, a spus acesta.
Fără pretenţii prea mari sunt cei din Braşov, care vin de 11 ani consecutiv la Satu Mare. „Vin în fiecare an, m-am îndrăgostit de tabăra din Satu Mare. Apa termală este nemaipomenită, pentru ea venim din Braşov”, a declarat coordonatoarea grupului de elevi, Vergilia Cîrtea. Şi copiii dau de înţeles că se simt bine în Satu Mare. „E frumos aici, păcat că apa din bazin nu este mai mare”, a declarat elevul Radu Costac