Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ianciuk şi Tamaş, printre „câini“

Publicat in GAZETA de SUD, marți 28 iulie 2009 ·

Fundaşul stânga ucrainean Pavlo Ianciuk a ajuns ieri în România, efectuând deja un antrenament cu „câinii“. În vârstă de 23 de ani, Ianciuk este dorit de Dinamo, iar în prezent se află sub contract cu Liberty Salonta, formaţie unde patron a fost Marius Vizer, bun prieten cu oficialii dinamovişti. Aceştia au anunţat că-l vor testa câteva zile pe ucrainean, după care vor decide dacă îl legitimează. În iarna lui 2008, Ianciuk a fost în probe şi la Shalke 04, însă nu a fost reţinut în lot, ajungând în Liga a doua din Germania, la St. Pauli, unde a evoluat doar o jumătate de sezon. În schimb, aseară urma să semneze cu Dinamo fundaşul Gabi Tamaş, al cărui transfer la Standard Liege a „căzut“. Clubul francez Auxerre, de care aparţine stoperul de 25 de ani, şi-a dat deja acordul pentru împrumutul lui Tamaş. Jucătorul vrea să continue în „Şefan cel Mare“ pentru un salariu de 200.000 de euro, existând astfel mari şanse să evolueze sâmbătă contra Ştiinţei. Antrenorul „câinilor“, Dario Bonetti, se bucură că l-ar putea avea pe Tamaş în echipă, dar este convins că nu va avea viaţă uşoară la Dinamo dacă formaţia nu va avea rezultate. Ieri, la revenirea în România, acesta a făcut haz de necaz, comentând astfel situaţia sa: „Sunt îndrăgostit de munca pe care o fac. Ameninţarea unui alt antrenor la Dinamo e ca în dragoste, ca atunci când, în discotecă, logodnica ta se uită după altul“. Fundaşul stânga ucrainean Pavlo Ianciuk a ajuns ieri în România, efectuând deja un antrenament cu „câinii“. În vârstă de 23 de ani, Ianciuk este dorit de Dinamo, iar în prezent se află sub contract cu Liberty Salonta, formaţie unde patron a fost Marius Vizer, bun prieten cu oficialii dinamovişti. Aceştia au anunţat că-l vor testa câteva zile pe ucrainean, după care vor decide dacă îl legitimează. În iarna lui 2008, Ianciuk a fost în probe şi la Shalke 04, însă nu a fost reţinut în lot, ajungând în Liga

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 12 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 4 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum 3 ore
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 8 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 8 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 11 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Dosar penal pentru trafic de minori în cazul centrelor pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureş. Ar fi fost luați cu forța din familiile lor pentru banii de finanțare

Ziare.com acum 9 ore
DIICOT a comunicat marți, 14 ianuarie, că a inițiat, încă din decembrie 2024, o anchetă penală referitoare la centrele pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș, inclusiv pentru infracțiunea de trafic de minori. Există suspiciuni că acești copii

Vremea

București
acum

-2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-1°/1°
vin.

1°/4°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

-5°
mie.

-5°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/3°