Presedintele Barack Obama a deschis intalnirea dintre Statele Unite si China, care se deruleaza timp de doua zile la Washington, subliniind faptul ca relatiile dintre cele doua state vor modifica hotarator istoria secolului XXI.
Intalnirea are ca tema principala economia, administratia de la Casa Alba manifestand deschis pentru intarirea relatiilor economice bilaterale deorece China reprezinta inca o piata cu potential mare. Nu au fost ocolite nici teme legate de mediu in contextul in care atat SUA cat si China sunt mari poluatori.
Chiar daca prima zi a intalnirii s-a desfasurat intr-o atmosfera detensionata, preşedintele Barack Obama a tinut sa atentioneze delegatia Chineza cu privire la respectarea libertăţilor individuale şi religioase, precum şi drepturile minorităţilor. Afirmatiile liderului de la Casa Alba au fost facute in contextul in care, recent, in Nord-vestul Chinei s-au inregistrat noi conflicte intre uiguri si fortele de ordine, informeaza Le Figaro. Presedintele Barack Obama a deschis intalnirea dintre Statele Unite si China, care se deruleaza timp de doua zile la Washington, subliniind faptul ca relatiile dintre cele doua state vor modifica hotarator istoria secolului XXI.
Intalnirea are ca tema principala economia, administratia de la Casa Alba manifestand deschis pentru intarirea relatiilor economice bilaterale deorece China reprezinta inca o piata cu potential mare. Nu au fost ocolite nici teme legate de mediu in contextul in care atat SUA cat si China sunt mari poluatori.
Chiar daca prima zi a intalnirii s-a desfasurat intr-o atmosfera detensionata, preşedintele Barack Obama a tinut sa atentioneze delegatia Chineza cu privire la respectarea libertăţilor individuale şi religioase, precum şi drepturile minorităţilor. Afirmatiile liderului de la Casa Alba au fost facute in contextul in care, recent, in