Vicepreedintele Comisiei de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională din Camera Deputaţilor, social democratul Marian Săniuţă, s-a disociat public de gestul lui Radu Mazăre, primarul municipiului Constanţa, care, în timpul unei prezentări de modă, a îmbrăcat o uniformă militară nazistă.
"Mă disociez de la înalta tribună a Camerei Deputaţilor de gestul unui coleg al meu care s-a afişat în public într-o uniformă de tristă amintire din Cel de-al Doilea Război Mondial", a spus Săniuţă, fără a-l numi însă pe edilul Constanţei.
Săniuţă a menţionat că în 1975 a vizitat pentru prima oară un fost lagăr de concentrare - cel de la Maidanek, din Polonia.
"Ceea ce am văzut acolo mă face să mă delimitez de gestul colegului meu şi din calitatea de deputat PSD", a remarcat Săniuţă.
(Agerpress)