Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suplinire cu emoţii

Publicat in GAZETA de SUD, marți 28 iulie 2009 ·

A venit şi rândul celor 1.200 de candidaţi care aspiră la o catedră de profesor suplinitor într-o şcoală doljeană. Ne confruntăm însă cu o scădere din ce în ce mai mare a numărului de elevi, ceea ce duce în acest an la desfiinţarea a 26 de posturi complete şi incomplete de învăţători, educatori, profesori de matematică sau limba engleză.

Aproximativ 1.200 de profesori care au obţinut medii între 5 şi 6,99, precum şi cei cu note mai mari de 7, dar care n-au avut şansa să prindă o catedră titularizabilă în unităţile şcolare din judeţul Dolj au participat ieri la şedinţa publică de repartizare a suplinitorilor. Aceasta s-a desfăşurat în toate cele trei centre în care s-a susţinut examenul din 15 iulie: Grupul Şcolar „Electroputere“ din Craiova/Liceul de Informatică „Ştefan Odobleja“, Liceul Teoretic „Henri Coandă“/Colegiul Tehnic „Ion Mincu“ şi Energetic. Sute de cadre didactice din Dolj au aşteptat ore în şir să vadă dacă au şanse să prindă un post în învăţământ. O normă întreagă pentru un profesor înseamnă 18 ore, numai că în urma examenului de titularizare multe locuri s-au ocupat, aşa că profesorii suplinitori adună acum ce a mai rămas de la alţii. La primul centru de examen, 853 de candidaţi şi-au depus dosarul pentru participarea la examenul de titularizare, însă s-au prezentat la concurs 804. „Au existat 126 de posturi titularizabile la acest prim centru de examen, iar 50 au fost repartizate pentru detaşări. Avem aproximativ 400 de candidaţi pe fiecare centru, pentru suplinire. În al doilea centru de examen, 55 de posturi s-au repartizat titularilor, iar 40 au fost pentru detaşare. În cel de-al treilea centru, 32 de posturi au fost distribuite titularilor şi 100 pentru detaşare“, a menţionat Nicuşor Cotescu, inspector general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj.

Nouă posturi complete vor dispărea

Ca urmare a ne

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 3 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 5 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 6 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 4 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 5 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 13 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 6 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

HOROSCOP 17 iulie 2025. Berbecii sunt prinși în trecut, Leii trebuie să fie atenți la alegerile lor

Mediafax acum 2 ore
Horoscop 17 iulie Berbec Evenimente din trecut nu te vor lăsa să mergi mai departe. Cu toate că au trecut, încă te simți prins de acestea. Familia îți va fi aproape și te va încuraja. Financiar, nu sunt schimbări, însă nu vei avea parte de vremuri g

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

20°
joi

20°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

17°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°