A expus în galerii de artă din Paris, Oxford, Belgrad, Budapesta, Arezzo, dar şi în multe oraşe din România. Adrian Boureanu nu este un pictor ca oricare altul. „Talentul l-am moştenit de la neamurile din partea tatălui. Bunica mea picta teracotă, iar un frate de-al ei a fost sculptor. Când eram mic, desenam non-stop. Le desenam colegelor ca să le impresionez, iar băieţilor pentru că erau camarazii mei“, şi-a început Adrian Boureanu povestea vieţii.
A fost dintotdeauna un rebel, a renunţat la şcoală şi a stat o perioadă cu Securitatea pe urme. „Primul tablou reuşit a fost un autoportret, pe care comuniştii l-au intitulat „Sudorul“ pentru că reprezenta o faţă plină de lumină. Pe acea vreme trebuia să îţi alegi una din temele lor preferate: fabrici, uzine, pace, copilărie, proletari. Am trimis la un congres de grafică de la Braşov câteva lucrări şi au început să mă contacteze din străinătate. Mi-a scris un pictor italian. Atunci am devenit suspect pentru Securitate şi au început să mă urmărească. La 19 ani am părăsit şcoala şi m-am angajat pe şantier la Drobeta Turnu Severin. Am vrut să devin muncitor“, a spus pictorul.
Lucrări expuse la Paris
După Revoluţie a vrut să guste libertatea şi a plecat în Franţa. S-a întors în ţară plin de speranţă, pregătit să le ofere românilor picturile sale. „După Revoluţie am plecat în Franţa. Am avut o expoziţie la Paris, iar lucrările mele au fost apreciate. Mi-au propus să mă mut acolo, dar am refuzat, m-am întors acasă cu speranţa că libertatea câştigată va schimba lucrurile. Nu se câştigă bine din artă, pentru că generaţiei ăsteia îi plac smucelile. Pictura costă, eu trăiesc la limită şi fac de toate, de la pictură la grafică“, a explicat Adrian Boureanu.
