Prima tranşă, de 1,5 miliarde euro, din împrumutul de 5 miliarde euro obţinut de România de la Uniunea Europeană (UE), intrată luni în contul Ministerului Finanţelor Publice (MFP), are o dobândă anuală de 3,125% şi scadenţa în 2015. Instituţiile Uniunii Europene au derulat, pe 15 iulie, o emisiune de obligaţiuni de 2,7 miliarde euro pentru a finanţa primele tranşe din împrumuturile acordate României şi Letoniei (1,2 miliarde euro în cazul acestui stat), operaţiunea avân
Prima tranşă, de 1,5 miliarde euro, din împrumutul de 5 miliarde euro obţinut de România de la Uniunea Europeană (UE), intrată luni în contul Ministerului Finanţelor Publice (MFP), are o dobândă anuală de 3,125% şi scadenţa în 2015.
Instituţiile Uniunii Europene au derulat, pe 15 iulie, o emisiune de obligaţiuni de 2,7 miliarde euro pentru a finanţa primele tranşe din împrumuturile acordate României şi Letoniei (1,2 miliarde euro în cazul acestui stat), operaţiunea având o rată a cuponului de 3,125% şi scadenţa în 2015.
Împrumuturile obţinute de România şi Letonia sunt de tip back-to-back, fiind acordate în aceleaşi condiţii (rata dobânzii şi scadenţă) în care fondurile au fost obţinute de Comisia Europeană (CE) din piaţă, se arată într-un comunicat al Comisiei.
„Sprijin pentru reformă”
CE a anunţat că „a virat în favoarea României prima tranşă, de 1,5 miliarde euro, din împrumutul pentru balanţa de plăţi acordat de Uniunea Europeană pentru a răspunde problemelor de finanţare cu care se confruntă această ţară”.
Împrumuturile sunt acordate pentru a sprijini implementarea unor programe de reformă fiscală, finaciară şi structurală, devenite necesare în condiţiile crizei economcie mondiale, se arată în comunicat.
Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a confirmat faptul că luni „au intrat primii bani de la Comisia Europeană, aproape 1,5 miliarde de euro”.
Auto