Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Infecţia urinară întinde capcane

Publicat in Jurnalul, marți 28 iulie 2009 ·

Infecţiile urinare întind o capcană, fiindcă sunt uşor de bagatelizat. Lumea dă din mână în necunoştinţă de cauză cum că nu mori din infecţie urinară şi atunci ele sunt neglijate sau tratate aiurea.

Am spus că este vorba despre o capcană, fiindcă infecţiile urinare, dacă sunt privite cu superficialitate, pot să avanseze în forme grave, numite pielonefrite, cele care împing bolnavul în insuficienţă renală, ce necesită dializă şi până la urmă transplant de rinichi.

MAI DES LA FEMEI

Dar există şi situaţii explozive, când o infecţie urinară poate declanşa chiar o se­pticemie, adică o infecţie generalizată, soldată cu moartea pacientului. Tocmai de aceea, infecţiile urinare trebuie să fie ţinute sub control şi tratate de medic şi nici o iniţiativă de oprire sau diminuare a tratamentului pornită de la pacient nu-şi are locul. Infecţiile urinare sunt foarte des întâlnite.

În lume, chiar infecţiile urinare sunt catalogate ca a doua infecţie ca răspândire, după infecţiile respiratorii. Ba mai mult, cercetările au arătat că 70% din femei vor suferi cel puţin o infecţie urinară. Aria acestor infecţii porneşte de la cistita bacteriană banală până la complicata pielonefrită.

Explică infecţiile urinare asistent universitar Cristian Surcel, medic urolog la Spitalul Clinic Fundeni. Femeile fac mai des infecţii urinare. Şi asta porneşte în primul rând de la configuraţia uretrei, care la femei este scurtă, de 2-3 cm, aşa că zona anală este aproape, contactul cu mediul e lesne, şi microbii pot intra uşor în tractul urinar.

La femei, lucrurile sunt mai simple şi infecţiile urinare pot fi tratate şi fără internare. Viaţa sexuală este un factor de risc pentru infecţiile urinare la femei. Cea mai des întâlnită bacterie generatoare de infecţii urinare la femei este Echerichia Colli. În 90% din cazurile de infecţii urinar

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PICCJ 206 percheziții într-un dosar vizând acte de identitate românești false 206 percheziții într-un dosar vizând acte de identitate românești false 206 percheziții într-un dosar vizând ac

Ziua Constanta acum o ora
1 iulie 2025 206 percheziții într-un dosar vizând acte de identitate românești false Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și ofițeri din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Fronti

Curtea Constituțională discută azi contestația la numirea lui Mihai Busuiov în funcția de judecător CCR

HotNews acum 3 ore
Curtea Constituţională a României discută marţi sesizarea privind numirea lui Mihai Busuioc în funcţia de judecător CCR, potrivit calendarului instituției. Astfel, pe ordinea de zi a ședinței CCR a fost inclusă „sesizarea de neconstituționalitate a

Trump sugerează DOGE să se uite la companiile lui Musk pentru a le tăia fondurile guvernamentale: „Fără subvenţii, Elon ar trebui probabil să-şi închidă prăvălia şi să se întoarcă acasă în Africa de Sud”

G4Media acum 53 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump a sugerat marţi că departamentul pentru eficienţă guvernamentală (DOGE), care a fost condus de Elon Musk, ar trebui să analizeze subvenţiile primite de companiile m

FOTO Dinamo și-a prezentat noul echipament Puma pentru sezonul viitor: „O nouă eră începe acum!”

Gazeta Sporturilor acum 33 minute
Dinamo și-a prezentat marți, 1 iulie, noul echipament Puma pentru sezonul 2025-2026. „Câinii” au renunțat la colaborarea cu Macron, fostul sponsor tehnic, iar astăzi au publicat imaginile cu noile „haine” pentru stagiunea care bate la ușă. Dinamo BR

Informări publice - 1 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 7 ore
BUTA LILIANA anunţă că s-a emis de către PRIMĂRIA MUNICIPIULUI SĂCELE – Autorizaţia de Construire nr. 37 din 13.03.2025, pentru „CONSTRUIRE LOCUINŢE CUPLATE”, str. Paltinului, nr. 28 Săcele - Braşov.

Auchan România, votat „Magazinul Anului 2025” în retailul autohton și premiat pentru produse marcă proprie românești

Ziua Constanta acum o ora
Cu un angajament constant pentru inovație, sustenabilitate și accesibilitate, Auchan România a fost recompensat cu trei distincții majore în cadrul competiției „Votat Produsul Anului 2025”, cea mai importantă platformă de recunoaștere a inovației și

Judecătoria Ploieşti, aşteptată să decidă asupra liberării condiţionate a Elenei Udrea

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Judecătoria Ploieşti este aşteptată să se pronunţe, marţi, cu privire la cererea de liberare condiţionată din penitenciar a fostului ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată în dosarul „Gala B

Plafonarea preţurilor la energie electrică încetează de la 1 iulie. Persoanele vulnerabile vor beneficia de vouchere energetice de 50 de lei / Recomandările ANRE

News.ro acum o ora
Plafonarea preţurilor la energie electrică încetează de la 1 iulie, ceea ce înseamnă că preţul plătit pentru energia electrică va fi cel stabilit de consumator împreună cu furnizorul. Persoanele vulnerabile vor beneficia de vouchere energetice de 50

Reducerile ajutorului extern al SUA ar putea provoca 14 milioane de decese, potrivit unui studiu

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reducerile administraţiei Trump la Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), care furnizează 40% din fondurile umanitare la nivel mondial, ar putea duce la 14 milioane de decese, potrivit

Plafonarea tarifelor pentru poliţele RCA este eliminată de la 1 iulie. Ce spun reprezentanţii ASF şi asigurătorii

News.ro acum 4 ore
Plafonarea tarifelor pentru poliţele RCA este eliminată de la 1 iulie, însă eprezentanţii ASF şi majoritatea asigurătorilor susţin că măsura va genera modificări minore în privinţa nivelului acestora. Viorel Vasile, şeful Safety Broker, liderul pieţ

Vremea

București
acum

25°
mar.

19°/32°
mie.

19°/29°
joi

19°/31°
vin.

22°/35°
Iasi
acum

20°
mar.

15°/27°
mie.

12°/27°
joi

15°/30°
vin.

18°/32°
Constanta
acum

26°
mar.

19°/28°
mie.

18°/25°
joi

19°/25°
vin.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

14°/28°
mie.

11°/28°
joi

15°/32°
vin.

18°/35°
Timisoara
acum

27°
mar.

16°/32°
mie.

15°/35°
joi

17°/38°
vin.

20°/41°