Deşi dispunem de doar cinci bazine olimpice funcţionale, naţionala face furori la Mondiale.România întâlneşte azi, de la ora 16.20, în direct la TVR 2, campioana mondială Croaţia pentru un loc în semifinale. Mai citeşte şi:
România s-a calificat în sferturile Campionatului Mondial de polo!!!
România, în primele opt echipe din lume!
România lui Kovacs Istvan uimeşte planeta
Rezultatele pozitive obţinute de poloiştii români în competiţiile internaţionale se datorează doar talentului şi efortului făcut de sportivi şi antrenori. Într-o ţară care face parte din Uniunea Europeană, infrastructura este la pământ. Bazinele olimpice funcţionale de polo din România se pot număra pe degetele unei singure mâini.
Oradea, excepţia care confirmă regula
Singurul nostru bazin olimpic aflat la standardele Federaţiei Internaţionale se află la Oradea. A fost construit în mare parte din fonduri europene şi a costat 5,5 milioane de euro. Ridicat din structuri metalice uşoare, în formă de arc de cerc, acoperişul bazinului este unul mobil. Sistemul de filtrare şi recirculare a apei este realizat cu tehnologii de ultima oră. În iulie 2006, aici s-au organizat Campionatele Europene de Polo la juniori.
Un halterofil ridică poloul din Arad
Deorece bazinul acoperit, aflat în propietatea Primăriei, nu este unul la standard occidentale, fostul halterofil Adrian Mateaş, un apropiat al formaţiei de polo, construieşte în prezent un complex modern în aer liber. Bazinul Olimpic din Cluj este acoperit şi a fost modernizat ultima oară în noiembrie 2006. S-au efectuat lucrări de curăţare a apei, după ce s-a construit un sistem de filtrare ultramodern. Marea problemă este că bazinul aparţine Politehnicii, iar poloiştii trebuie să îşi împartă culoarele cu localnicii.
Floreasca, „bazinul-muzeu“ @N