Marian Mavrichie, condamnat la 25 de ani de închisoare pentru uciderea lui Mihai Pârvu, zis Caiac, are de aşteptat mai bine de o lună în arest până când judecătorii de la Curtea de Apel Craiova vor judeca apelul său.
Marian Mavrichie a fost arestat preventiv pe 29 august, fiind acuzat de omor calificat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce anchetatorii au stabilit că, în dimineaţa de 26 august, în urma unor discuţii în contradictoriu cu Mihai Pârvu, poreclit Caiac, a tras mai multe focuri de armă letală cu glonţ, unul lovindu-l pe Pârvu în torace. Acesta din urmă a decedat două ore mai târziu, la Spitalul de Urgenţă Craiova.
În urma aceluiaşi scandal, şi Mavrichie a ajuns la spital, fiind diagnosticat cu plăgi tăiate în partea dreaptă a mandibulei, în partea frontală şi la mâna stângă.
După ce procurorii au strâns suficiente probe împotriva lui Mavrichie, în noiembrie l-au trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, acesta fiind în stare de arest preventiv.
În urma expertizelor făcute armelor găsite la faţa locului - un pistol Rohm RG 88 de calibrul 9 mm şi un pistol tip revolver Franchi Brescia Italia, model RF 83, calibrul 38 SPL -, s-a stabilit că ambele i-au aparţinut lui Mavrichie şi că acesta a tras în Caiac cu cea cu glonţ.
După mai multe termene de judecată, pe 20 mai, judecătorii Tribunalului Dolj l-au condamnat pe Marian Mavrichie la 25 de ani de închisoare.
Condamnat pentru omor calificat
Potrivit magistraţilor doljeni, Mavrichie a fost condamnat pentru omor calificat cu maximul pedepsei, adică 25 de ani de închisoare, şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi pe o perioadă de doi ani. De asemenea, pentru comiterea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, Mavrichie a fost condamnat la cinci ani de închisoare. Conform Tribu