Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De azi se dau posturile de suplinitor

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 28 iulie 2009 ·

Examenul de titularizare s-a încheiat, la fel şi repartiţia computerizată a celor care au obţinut note peste 7. Ceilalţi însă, adică acei candidaţi care nu au obţinut un post de profesor titular, dar au peste 5 la examen pot concura pentru posturile de suplinitori. Asta după ce au fost ieri au fost repartizate posturile pentru suplinitori cu continuitate. Şedinţele publice de repartizare pentru suplinitori se vor desfăşura până pe 29 iulie. Potrivit inspectorului şcolar general Dorel Agache (foto), mai sunt aproximativ 600 de locuri ce trebuie ocupate. La aceste şedinţe au dreptul să participe 900 de candidaţi care au obţinut note peste 5 la examen. „Începând de mâine (astăzi – n.r.), sunt repartizate cele aproximativ 600 de posturi care au mai rămas şi după repartizarea suplinitorilor cu continuitate. La aceste şedinţe vor participa candidaţii care au luat peste 5 la examenul de titularizare, inclusiv cei care au obţinut peste 7. Aceştia puteau alege o catedră plină, dar fie acestea nu au fost suficiente pentru toţi, fie ei nu au dorit acele catedre”, a declarat inspectorul şcolar general al IŞJ, Dorel Agache. Titulari pe post vor fi din septembrie 281 de profesori. Restul posturilor, până la 350 care erau titularizabile, au căpătat statut de netitularizabile.

Posturile din mediul rural, mai puţin dorite

Cele mai multe posturi, cum era de aşteptat, sunt în mediul rural. Tocmai de aceea, mai puţin dezirabile de candidaţi. Oferta de posturi, însă, cuprinde aproape toate specializările, potrivit inspectorului. „În cazul în care nu vor fi ocupate toate posturile până în 29 iulie, va mai exista un concurs-interviu în data de 28 august. Dacă nici atunci nu vor fi ocupate, probabil vom apela la profesorii pensionari sau la cei necalificaţi. Eu, însă, cred că nu se va ajunge în această situaţie”, a încheiat Dorel Agache. Examenul de titularizare s-a înch

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Opt răniţi după un atac rusesc cu drone şi rachete asupra Kievului

Ziarul Financiar acum 35 minute
Opt persoane au fost rănite după ce Rusia a atacat sâmbătă dimineaţă capitala Ucrainei, Kiev, cu drone şi rachete, declanşând incendii, declară primarul oraşului, citat de Reuters. Martorii au văzut valuri succesive de drone zburând deasupra Kievulu

Ţările UE se opun propunerii Spaniei de a face catalana limbă oficială

Ziarul Financiar acum 39 minute
Ţările membre ale Uniunii Europene s-au opus propunerii Spaniei de a transforma catalana în limbă oficială. Respingerea ar putea declanşa o criză politică la Madrid, relatează Politico. În schimbul sprijinului esenţial necesar pentru formarea unui n

Damaris Lupu a câștigat finala Românii au talent 2025. Cu ce număr i-a impresionat pe jurați

Libertatea acum o ora
Finala Românii au talent, sezonul 15, a avut loc vineri, 23 mai 2025, la Pro TV și a adus în prim-plan emoție, talent pur și povești impresionante. Marele câștigător al acestei ediții a fost Damaris Lupu, o tânără de doar 14 ani din Tecuci, care a o

Consiliul Naţional de Securitate al Casei Albe îşi reduce drastic personalul într-o restructurare dramatică

HotNews acum 3 ore
Zeci de angajaţi au fost concediaţi vineri din cadrul Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, în contextul în care preşedintele Donald Trump a decis să reducă dimensiunea şi atribuţiile acestui organism, cândva puternic, au declarat cinci

Noi restricții pentru jurnaliștii de la Pentagon impuse de administraţia Trump

HotNews acum 52 minute
Un ordin semnat vineri de secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, impune jurnaliştilor să fie însoţiţi oficial în mare parte din clădirea Pentagonului și să recunoască responsabilitatea de a proteja informaţiile naţionale clasificate şi sensi

UE face apel la „respect” după ce Trump amenință cu tarife de 50%: „Suntem pregătiți să ne apărăm”

HotNews acum 21 minute
Șeful comerțului din Uniunea Europeană a declarat că blocul celor 27 de membri se angajează să obțină un acord comercial cu SUA bazat pe „respect”, nu pe „amenințări”, potrivit BBC. „UE este pe deplin angajată, hotărâtă să asigure un acord care să f

Dan Petrescu n-a învins FCSB nici măcar în ultima etapă! „Arbitrul a stricat meciul”

Gandul acum 2 ore
FCSB a remizat vineri seara, în deplasare, scor 1-1, cu gruparea CFR Cluj, în ultima etapă a play-off-ului Superligii. Bucureştenii au ratat un penalty şi au avut superioritate numerică din minutul 28. Dan Petrescu n-a învins FCSB nici măcar în ulti

Atac în gara din Hamburg! Cel puțin 13 persoane rănite

Ziua Constanta acum 12 ore
Cel puțin 13 persoane au fost rănite, dintre care unele în stare critică, după ce o femeie a început să le înjunghie într-o gară din Hamburg, Germania, potrivit autorităților locale. Suspecta este în arest, potrivit știripesurse.ro. Incidentul a avu

A murit Leonard Zăicescu, ultimul supraviețuitor din România al Pogromului de la Iași

HotNews acum 10 ore
Leonard Zăicescu, supraviețuitor al Pogromului de la Iași și al Trenurilor Morții din vara anului 1941, s-a stins din viață, vineri, la vârsta de 98 de ani, potrivit Agerpres. Reprezentanți ai Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din

24 mai- Se împlinesc 150 de ani de la înființarea Partidului Naţional Liberal. Ce mesaj a transmis deputatul Bogdan Huţucă, președintele PNL Constanța

Ziua Constanta acum 31 minute
La 24 mai 1875 a fost înființat Partidul Naţional Liberal, una dintre cele mai vechi și importante formațiuni politice din România Fondat în 1875 de personalități marcante precum Ion C. Brătianu și Mihail Kogălniceanu, PNL a fost un actor principal

Vremea

București
acum

18°
sâm.

13°/19°
dum.

12°/13°
lun.

10°/12°
mar.

11°/13°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/11°
lun.

10°/11°
mar.

10°/12°
Constanta
acum

20°
sâm.

15°/22°
dum.

14°/19°
lun.

13°/17°
mar.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

7°/16°
dum.

7°/14°
lun.

9°/16°
mar.

9°/15°
Timisoara
acum

10°
sâm.

9°/13°
dum.

6°/18°
lun.

8°/22°
mar.

11°/22°