Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sibiu: Oraşul pe scurt

Publicat in Adevarul, marți 28 iulie 2009 ·

Iată pricipalele ştiri pe scurt din Adevărul de Seară – Sibiu. Trei răniţi laTălmaciu

Un tânăr de 23 de ani din Tălmaciu, şi-a făcut praf BMW-ul pentru că nu a păstrat distanţa faţă de maşina din faţă. Şoferul profesionist, cu permis de TIR, a intrat în spatele unei Dacii papuc pe care a răsturnat-o in afara soselei, după care s-a înfipt într-un pom.

Municipalul dat la Voinţa

Administraţia locală va da în folosinţă gratuită stadionul Municipal, echipei de fotbal Voinţa Sibiu, care activează în liga a 3-a de fotbal. Gruparea sibiană va primi arena de la 1 august până la finele lui 2010, contractul putând fi prelungit dacă echipa rămâne în continuare în primele trei eşaloane de fotbal.

Autospeciale noi la ISU

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu va primi în aceste zile patru autospeciale noi, în valoare de 650.000 de lei fiecare. Maşinile sunt marca Volvo şi sunt dotate cu aparate de resuscitare şi echipamente de stins incendii, având o capacitate de 2.000 de litri de apă şi 100 de litri de spumă.

Trenul spre mare întârzie o oră

În perioada 28 iulie-1 august tronsonul feroviar Pipera-Tunari va fi închis pentru lucrări iar circulaţia trenurilor care merg şi vin de la mare va fi deviată prin Mogoşoaia. Astfel trenurile Accelerat Constanţa–Sibiu şi Sibiu–Constanţa vor sosi la destinaţie cu întârzieri de 40-60 de minute.

Şapte străzi reabilitate

Consiliul Local Sibiu va aproba joi indicatorii tehnico-economici pentru lucrări de infrastructură pe şapte străzi din oraş. Este vorba de străzile Prejbei, Tudor Arghezi, Ion Luca Caragiale, Anghel Saligny, Brazilor, Cloşca şi Marius Sturza. Lucrările vor începe în acest an.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu: Maximă asprime pentru traficanţi, maximă! Sincer vă spun eu, dacă aş putea, ştiu că nu se poate, aici aş face ca în China, i-aş împuşca pe stadion. Ştiu că e grav ce spun, dar asta aş face

News.ro acum 8 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, afirmă că, fără a susţine ideea pedepsei capitale, în ceea ce priveşte traficanţii de stupefiante ar acţiona ca în China, unde dealerii de droguri riscă să fie condamnaţi

Cum arată declarația dată de Crin Antonescu la Securitate și ce a scris despre un prieten în 1988

Libertatea acum 7 ore
Crin Antonescu, candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a citit public, pentru prima dată, joi, 17 aprilie, declarația scrisă la Securitatea comunistă a lui Nicolae Ceaușescu în 1988, care a fost scoasă din arhivele CNSAS.

Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea USR de anulare a deciziei BEC prin care formaţiunea nu poate face campanie pentru Nicuşor Dan/ Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant” a semnatarului cererii

News.ro acum 12 ore
Curtea de Apel Bucureşti a respins, joi, solicitarea USR de anulare a deciziei Biroului Electoral Central prin care a stabilit că formaţiunea nu poate face campanie electorală pentru Nicuşor Dan. Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant”

Tragedie în Italia: O telecabină s-a prăbușit după ce s-a rupt cablul, lângă Napoli. Patru oameni au murit

HotNews acum 7 ore
Patru persoane au murit şi una este grav rănită după ce o telecabină s-a prăbuşit joi lângă Napoli, în sudul Italiei, au declarat serviciile de salvare montană şi pompierii, relatează Reuters, conform News.ro. Accidentul a avut loc la Monte Faito, u

UPDATE - Incident armat în campusul Universităţii din Florida: cel puţin doi morţi, un suspect este în custodia poliţiei / Autorul este fiul unui ajutor de şerif

News.ro acum 4 ore
Un bărbat înarmat a ucis joi două persoane şi a rănit alte patru la Universitatea de Stat din Florida (FSU), înainte ca atacatorul - fiul unui ajutor de şerif al unui comitat local - să fie împuşcat şi reţinut, potrivit unui bilanţ actualizat anunţa

Donald Trump bate în retragere la întâlnirea cu Giorgia Meloni și se declară „100% sigur” că va ajunge la un acord cu UE: „Va fi o afacere corectă”

Libertatea acum 7 ore
Președintele american Donald Trump, care a primit-o joi, la Casa Albă, pe șefa Guvernului italian Giorgia Meloni, s-a declarat „100% sigur” că va ajunge la un acord cu Uniunea Europeană (UE) pe tema taxelor vamale, relatează AFP.

ULTIMA ORĂ Ucraina are dovezi că Beijingul furnizează armament Rusiei, afirmă Zelenski

HotNews acum 10 ore
Ucraina are informații care arată că China furnizează artilerie și praf de pușcă Rusiei, a declarat joi președintele ucrainean Volodimir Zelenski, la câteva zile după ce soldații ucraineni au anunțat că au luat prizonieri cetățeni chinezi care lupta

„Maru”, dealerul lui Vlad Pascu, arestat preventiv!

Ziua Constanta acum 13 ore
Tribunalul București a decis azi, 17 aprilie 2025, ca Tudor Duma, alias „Maru” dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, să fie arestat preventiv pentru 30 de zile. Potrivit procurorilor DIICOT, la data de 17 aprilie 2025, procurorii DIICOT- Structura

Șase răniți într-un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida

G4Media acum 8 ore
Cel puțin șase persoane au fost transportate la spital după un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida, în Tallahassee. O persoană a fost luată în custodie după împușcăturile de joi din clădirea Student Union a universității, potrivit

Trump și Zelenski spun că vor semna săptămâna viitoare acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

HotNews acum 7 ore
Președintele american Donald Trump a declarat că acordul dintre Statele Unite și Ucraina referitor la resursele minerale ale Ucrainei ar putea fi semnat joia viitoare, pe 24 aprilie, potrivit BBC. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe d

Vremea

București
acum

vin.

8°/21°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/23°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

vin.

9°/16°
sâm.

10°/13°
dum.

11°/17°
lun.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/17°
dum.

10°/21°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/20°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°