Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlamentarii o vor ancheta şi pe Elena Udrea

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 28 iulie 2009 · ·

Camera Deputaţilor a aprobat, aseară, înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă a cheltuielilor efecutate de ministerul Turismului, condus de Elena Udrea (PDL).

În favoarea înfiinţării comisiei au votat 103 deputaţi , din partea PNL şi PSD, în timp ce parlamentarii PDL au rămas în sală, dar au refuzat să voteze şi să propună membri în comisie. Printre membrii comisiei de anchetă se numără liberalii Ludovic Orban şi Adriana Săfoiu. Despre Adriana Săftoiu presa a relatat că ar fi avut neînţelegeri cu Elena Udrea şi că din această cauză ar fi demisionat din funcţia de consilier prezidenţial.

Orban, care a fost propus de liberali pentru şefia comisiei, s-a arătat dispus să îi cedeze postul Adrianei Săftoiu, dar aceasta declinat oferta.

În discursul ţinut înainte de vot, Elena Udrea a încercat să ironizeze demersul pus la cale de PNL şi PSD. Udrea a solicitat înfiinţarea “comisiei Vanghelie”, al cărui scop declarat ar fi “să măsoare jaluzele de la Ministerul Turismului”.

“Pentru a ajuta comisia să funcţioneze cât mai eficient, am pregătit pentru membrii ei rulete şi abacuri”, a spus Udrea.

Ea a menţionat că, dacă vor fi de acord cu înfiinţarea acestei comisii, deputaţii ar trebui, în opinia sa, să facă şi comisii de anchetă în legătură cu cheltuielile făcute în cadrul unor ministere conduse de PSD.

Viorel Hrebenciuc: „La comisia «Udrea» nu renunţăm!”

Planurile PSD de a o înfunda pe Elena Udrea pe modelul Monica Iacob Ridzi au fost ieri subiectul fierbinte al întâlnirii săptămânale a coaliţiei. Cu Mircea Geoană plecat în concediu şi Viorel Hrebenciuc în fugă spre aeroport, mesajul PSD pentru PDL a fost unul singur: “La comisia «Udrea» nu renunţăm!”.

Subiectul a fost adus în discuţie de PDLişti, care veniseră porniţi să-i întrebe pe Hrebenciuc şi pe V

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum o ora
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

„Profesorul de genii” Kristof Lajos, condamnat la 13 ani și 3 luni pentru viol și agresiune sexuală

Mediafax acum 2 ore
Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală împotriva unor minori. Potrivit deciziei pe fond, instanța a admis parțial acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și a dispus plata a 100.000 de

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum o ora
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Primarul municipiului Slatina a ajuns la spital după un accident cu bicicleta

Ziua Constanta acum 38 minute
Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo a ajuns, duminică seara, 6 iulie 2025, la spital, după ce a suferit un accident în Parcul Tineretului din municipiu. A fost transportat la SJU Slatina, unde i s-au efectuat mai multe investigații medical

Opoziția depune moțiune de cenzură după angajarea răspunderii de către guvern: „Au dat foc țării și acum ne cer bani să stingă incendiul”

Mediafax acum 56 minute
Acest lucru se va întâmpla după ședința plenului reunit al Parlamentului, în care premierul își va angaja răspunderea pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului, scrie Gândul. Surse politice precizează pentru Gândul că a început strâ

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă rămâne sub control judiciar

HotNews acum 3 ore
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale, conform Agerpres.

Ministrul Sănătății: Nereguli grave la Spitalul Județean din Mehedinți. Manageri sancționați

Mediafax acum 38 minute
„În urma controalelor desfășurate la Spitalul Județean din Mehedinți privind modul în care au fost externați și transferați mai mulți pacienți cu afecțiuni neuropsihice, am constatat nereguli grave în respectarea legislației și a protocoalelor medic

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 5 ore
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

UPDATE - Parlamentul se reuneşte pentru angajarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului /Opoziţia are 3 zile pentru a depune moţiune de cenzură / Şedinţă de Guvern pentru forma finală/ Proteste la Parlament

News.ro acum o ora
Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului se reuneşte, luni, de la ora 15.00, pentru asumarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pregătite pentru reducerea deficitului. Potrivit Constituţiei, Opoziţia are la dispoziţie

Vremea

București
acum

37°
lun.

22°/39°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

34°
lun.

20°/36°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

33°
lun.

19°/33°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

32°
lun.

20°/36°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°