Adrian Sârbu a semnat un acord prin care va transfera grupului american CME, care deţine compania PRO TV SA, toate operaţiunile de entertainment deţinute de MediaPro, într-o tranzacţie complexă estimată la 97,6 milioane de dolari de către banca americană Merrill Lynch. CME, care deţine deja 8,75% din Media Pro Entertainment (MPE), îi va plăti lui Sârbu 10 milioane de dolari cash, îi va oferi 2,2 milioane de acţiuni CME (cu o valoare actuală de 44 milioane de dolari) şi îi va
Adrian Sârbu a semnat un acord prin care va transfera grupului american CME, care deţine compania PRO TV SA, toate operaţiunile de entertainment deţinute de MediaPro, într-o tranzacţie complexă estimată la 97,6 milioane de dolari de către banca americană Merrill Lynch.
CME, care deţine deja 8,75% din Media Pro Entertainment (MPE), îi va plăti lui Sârbu 10 milioane de dolari cash, îi va oferi 2,2 milioane de acţiuni CME (cu o valoare actuală de 44 milioane de dolari) şi îi va da posibilitatea de a cumpăra încă 850.000 de acţiuni CME în viitor la preţul de astăzi.
CME preia şi datoriile Media Pro Entertainment
De asemenea, CME va prelua datorii de 36,5 milioane dolari ale MPE şi îi va da înapoi lui Sârbu 8,75 % din celelalte afaceri care fac parte din MediaPro Management (Publimedia – companie de publishing, Coprint - tipografii, Mediafax – cel mai mare furnizor de informaţie generala şi de business din România, Media Pro Interactiv – internet, Indoor Media – publicitate indoor şi MediaSat – telecom).
MediaPro Entertainment include Media Pro Pictures, Media Pro Studios, Media Pro Distribution, Pro Video, Media Pro Music & Entertainment, Cinema Pro, Hollywood Multiplex, pachetul majoritar din Domino - companie de producţie de spoturi şi Media Pro Pictures sro - operaţiunile de film din Cehia.
Achiziţia diversifică centrele de venit a CME
"În ultimii 20 de an