Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profitul Microsoft a scăzut în anul fiscal abia încheiat cu 18 la sută

Publicat in GAZETA de SUD, marți 28 iulie 2009 ·

Profitul net al Microsoft, cel mai mare producător de software din lume, a scăzut în anul fiscal încheiat pe 30 iunie cu 18%, la 14,6 miliarde de dolari, din cauza cererii scăzute de pe piaţa mondială a computerelor personale şi serverelor.

În anul fiscal 2008-2009, veniturile companiei au fost de 58,4 miliarde de dolari, cu 3% mai reduse decât cele din anul anterior, potrivit raportului financiar al Microsoft. „În timp ce condiţiile economice au fost problematice în acest an, am acordat prioritate livrării de soluţii clienţilor noştri pentru a-i ajuta să facă economii“, a afirmat Kevin Turner, directorul de operaţiuni al Microsoft.

Compania a raportat, în ultimul trimestru fiscal (aprilie-iunie - n.r.), un profit net de trei miliarde de dolari, în scădere cu aproape 30% în raport cu intervalul similar din 2008. În acelaşi timp, veniturile au scăzut cu 17%, la 13,1 miliarde de dolari. „Afacerile noastre au fost influenţate negativ, din nou, de cererea scăzută de pe piaţa mondială a PC-urilor şi serverelor. În aceste condiţii, obţinerea unor economii operaţionale de 750 de milioane de dolari a fost o realizare de excepţie“, a declarat Chris Liddell, directorul financiar al Microsoft.

Rezultatele financiare din perioada aprilie-iunie au fost afectate, printre altele, de amenzi de 193 de milioane de dolari. Sistemele de operare ale Microsoft se regăsesc pe majoritatea computerelor personale. În aceste condiţii, rezultatele financiare raportate de companie nu oferă speranţe mari că piaţa IT îşi va reveni până anul viitor, potrivit Reuters. Compania se pregăteşte să lanseze, pe 22 octombrie, ultima versiune a Windows 7.

Alte browsere decât Internet Explorer pentru Windows

Microsoft a făcut o concesie majoră vineri, acceptând folosirea, în viitor, în cadrul celebrului său sistem de operare, Windows, şi a altor browsere web precu

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 3 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 2 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 43 minute
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 9 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 11 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 2 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 8 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Vremea

București
acum

18°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°