„Sahara Olteniei“ - cum este cunoscută acum zona pământurilor aride din sudul Doljului - a fost cândva un teritoriu acoperit de mlaştini şi lacuri, folosit pentru vânătoare şi pescuit.

Timp de peste 200 de ani, o mare parte din Moşia Dăbuleni a fost proprietatea urmaşilor domnitorului Constantin Brâncoveanu. Colectivizarea, desecările şi agricultura intensivă, precum şi distrugerea sistemului de irigaţii au transformat zona în ceea ce este astăzi. Din moştenirea Brâncovenilor mai pot fi văzute câteva vestigii.

Acum 300 de ani, pământurile nisipoase de Dăbuleni, cunoscute în prezent ca „Sahara Olteniei“, erau acoperite cu mlaştini şi lacuri, fiind domenii de vânătoare şi pescuit pentru boierii din Ţara Românească. La vremea aceea, unul dintre cei mai mari latifundiari era viitorul domnitor al ţării, Constantin Brâncoveanu. După cum a povestit prof. Dumitru Mărunţelu, de la Liceul Teoretic „Constantin Brâncoveanu“ din Dăbuleni, în vechime, aceste locuri erau cunoscute şi ca „recica Dăbuleni“: „recica“ este un cuvânt de origine slavă şi înseamnă „zonă mlăştinoasă“. Originea toponimului „Dăbuleni“ are două variante explicative: prima - de la „dabi“ - un trib geto-dac din zonă, care a întemeiat o localitate, ca şi „sucii“, la Sucidava; iar a doua - după „Dab“, numele unei căpetenii care ar fi slujit în oastea lui Mihai Viteazul şi care ar fi primit în dar această moşie. „După 1688, când Constantin Brâncoveanu ajunge domn, Dăbuleniul intră în domeniul brâncovenesc, devenind sat domnesc. În 1713, satul revine unuia dintre fiii lui Brâncoveanu. În 1835, Safta Brâncoveanu constituie fundaţia brâncovenească, aceasta având în proprietate moşia. În 1911 se dă în folosinţă Spitalul Brâncovenesc de la Dăbuleni, care era proprietatea fundaţiei“, a povestit prof. Mărunţelu. Potrivit acestuia, familia Brâncoveanu dispunea în 1929 de islazul localităţii, cu o suprafa