Chiar dacă au trecut 11 zile de când Jurnalul Naţional a început seria dezvăluirilor legate de neregulile făcute de Elena Udrea şi de Ministerul Turismului în cheltuirea banilor publici, o serie de întrebări rămân fără răspuns.
Bugetul de 3 milioane de euro alocat promovării imaginii României a fost deja tocat, iar ministrul Elena Udrea afirmă că toate cheltuielile au fost făcute în mod transparent, deoarece contractele încheiate se află pe site-ul instituţiei. "Ministerul Turismului nu are nimic de ascuns. Nu înţeleg ce vor să cerceteze, atât timp cât cheltuielile şi contractele se află pe site-ul ministerului", a adăugat Udrea.
Ea spune că cele 3 milioane de euro au fost cheltuite pe două evenimente organizate pe litoral, de Paşte şi de 1 Mai, participarea la 49 de târguri internaţionale, precum şi vizite ale jurnaliştilor şi turoperatorilor străini în România. Totodată, a avut loc un eveniment la Paris prin care a fost lansată campania de promovare internaţională "Romania, Land of Choice".
Şi cu asta seria transparenţei s-a încheiat. Urmează acum semnele de întrebare şi neclarităţile pe care atât Elena Udrea, cât şi funcţionarii ministerului le ignoră cu bună ştiinţă sau se fac că nu există.
CONTRACTE ANTEDATATE PE SITE
Speriată de dezvăluirile din Jurnalul Naţional, Elena Udrea a ordonat să fie postate pe site-ul ministerului contractele despre care discută toată lumea. Modalitatea aleasă de Udrea de a falsifica data publicării pe site-ul instituţiei este cel puţin dubioasă şi nu are menirea decât să dea impresia de transparenţă. Însă este o transparenţă chinuită, scoasă cu forcepsul şi care dezinformează.
După declanşarea scandalului cu privire la costurile ridicate pentru evenimentele organizate de fostul ministru al Tineretului, Monica Iacob Ritzi, şi după transmiterea