Modificările privind normele de aplicare a programului „Prima casă” au fost publicate în „Monitorul Oficial” în cursul după-amiezii de astăzi, iar, teoretic cel puţin, problemele tehnice care au blocat pentru câteva zile programul par a se fi rezolvat. Motivul blocajului programului „Prima Casă” l-a constituit, în primul rând, ambiguitatea cu privire la ipoteca de rangul I pe care o aveau apartamentele nou construite. „Garanţia este garant
Modificările privind normele de aplicare a programului „Prima casă” au fost publicate în „Monitorul Oficial” în cursul după-amiezii de astăzi, iar, teoretic cel puţin, problemele tehnice care au blocat pentru câteva zile programul par a se fi rezolvat.
Motivul blocajului programului „Prima Casă” l-a constituit, în primul rând, ambiguitatea cu privire la ipoteca de rangul I pe care o aveau apartamentele nou construite.
„Garanţia este garantată cu ipotecă de rang I asupra locuinţei achiziţionate prin program, în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, valabilă pe toată durata finanţării, cu notarea în cartea funciară a interdicţiei de vânzare a acesteia pe o perioadă de 5 ani şi a interdicţiei de grevare cu alte sarcini pe toată durata finanţării. În cazul primirii de către finanţator (banca - n.r.) a comunicării respingerii cererii de plată a garanţiei de la Fondul Naţional de Garantare şi Creditare a IMM, în temeiul convenţiei de garantare, finanţatorul are dreptul să înscrie în cartea funciară privilegiul reglementat prin Codul Civil, concomitent cu radierea din cartea funciară a ipotecii legale instituite în favoarea statului român”, se arată în noul document emis de guvern.
Capital.ro vă va ţine la curent cu poziţia băncilor şi evoluţia lucrurilor în privinţa funcţionării programului „Prima Casă”.
DETALII:
Citeşte şi Băncile au reuşit modificarea convenţiei de g