Nici macar nu a trecut un an de la excesele aberante in care ne-am scufundat, ca dorinta pentru irational incepe sa se manifeste din nou. Probabil avem ceva in noi care ne impinge catre lucruri nebunesti. Sau, si mai probabil, natura exclusiv speculativa din care pare a fi creat neamul nostru isi pune inevitabil amprenta asupra tuturor reactiilor pe care le avem. Nu stiu ce sa cred, dar tind sa consider ca, daca am avea in consistenta noastra ceva si ceva mai multa ratiune am fi, in mod sigur, cu mult mai departe.
Ma uit cu stupoare la numarul mare al articolelor care readuc in discutie cresterea preturilor la imobiliare. Cei mai multi considera ca acest fenomen este cauzat de intrarea in vigoare a programului (bagabontelei cf. lui Mazare) Prima Casa. Ma si vad reproiectat in lumea aceea in care orice analfabet facea bani doar din transferul unei proprietati, in care agentii imobiliari puneau presiune pe o masa de clienti abulici. O lume in care apartamentul infect dintr-un bloc in curs de daramare se transforma intr-o investitie sigura.
Este oare acea perspectiva atat de apropiata pe cat spera unii? Eu cred ca nu. Daca ati remarcat, cresterea preturilor s-a facut numai in anunturi. Nu cred ca exista tranzactii efectuate la noile preturi, iar motivul pentru care ne confruntam cu acest fenomen este extrem de simplu: miscarea era necesara pentru ca evaluatorii sa poata justifica anumite preturi umflate.
Intre altele, un raport de evaluare trebuie sa cuprinda si cateva preturi ale zonei, moment numai bun de speculat pentru a vinde o cutie de chibrituri fara valoare generosului stat care, inconstient, prefera sa arunce niste bani pe fereastra. Asa cum am mai spus, nu cred ca programul Prima Casa va face ceva mai mult decat transformarea unor imobile fara cumparator in proprietati ale statului.
Al doilea exces pe care-l remarc e
