Cureţi suprafeţele, le ţii câteva minute în contact, apoi descoperi că, deşi ai respectat modul de utilizare, părţile rămân totuşi separate.

Se întâmplă astfel întrucât chimia sentimentelor omeneşti funcţionează după alte legi decât cea a materialelor. Ceea ce vezi din exterior şi ştii despre doi oameni nu se potriveşte cu acea energie subtilă de apropiere care acţionează în mod misterios, de multe ori sfidând chiar logica.

De-a lungul anilor, am asistat la asemenea puneri în scenă. Oricât de subtil ar fi fost regizate, niciodată n-a ieşit nimic.

Nu îmi dau seama de ce, probabil pentru că naturalul dispare din această ecuaţie.

Ambele persoane ştiu sau îşi dau seama pe parcurs care e ideea şi deja se prezintă ca la un interviu de angajare, hotărâţi să prezinte cea mai bună versiune a lor. Scânteia dragostei şi actul natural al seducţiei nu pot fi însă stimulate sau ajutate. Nu ne îndrăgostim niciodată de variante prefabricate, de clone politicoase şi parfumate, ci de oameni, uneori chiar şi de părţile lor mai puţin fermecătoare.

Iar asta se întâmplă atunci când piesa se joacă sub bagheta singurului regizor capabil să pună în scenă o întâmplare: Cel de Sus.

Să facem cunoştinţă!

Elena Georgescu

Printre cele mai mari probleme ale societăţii noastre sunt înstrăinarea şi singurătatea. Pentru mulţi oameni - şi mai ales pentru o femeie -, odată cu trecerea anilor, sunt goluri din ce în ce mai greu de umplut.

În România, nu prea există locuri în care oamenii singuri, mai ales cei trecuţi de o anumită vârstă, să se întâlnească. Aşadar, ai 50 de ani, eşti singur, dar unde să cauţi persoana potrivită, unde ai putea să o întâlneşti? Acasă, între patru pereţi? Pe atât de impersonalul internet? În staţia de metrou? Pe scurtul drum dintre maşină şi poart