Opoziţia din Republica Moldova ar fi dispusă la o colaborare post-electorală cu ex-comunistul Marian Lupu. Iată ce spune la RFI preşedintele Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat. El e convins că partidul lui Vladimir Voronin va pierde puterea după scrutinul parlamentar de miercuri, 29 iulie.
Opoziţia din Republica Moldova ar fi dispusă la o colaborare post-electorală cu ex-comunistul Marian Lupu. Iată ce spune la RFI preşedintele Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat.
Fostul şef al Parlamentului i-a părăsit recent pe comunişti şi a preluat Partidul Democrat. Marian Lupu este însă privit de unii analişti ca un cal troian menit să destabilizeze Opoziţia.
Vlad Filat (audio) e convins că partidul lui Vladimir Voronin va pierde puterea după scrutinul parlamentar de miercuri, 29 iulie.
"Comuniştii nu vor dispărea în totalitate mâine, dar cel puţin vor pierde Puterea în Republica Moldova, ca, ulterior, în cadrul unui proces public asumat să dispară pentru totdeauna", apreciază preşedintele Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat.
Liderul PLDM declară că nu va fi nevoie ca Opoziţia să încheie vreo înţelegere cu Partidul Comuniştilor după alegeri.
"Nu va fi necesar să realizăm un compromis cu comuniştii. Aici îşi va arăta adevărata faţă comunistul Lupu, fiindcă dincolo de declaraţii, urmează să le probeze prin acţiuni. Însă cu certitudine, mandatele pe care urmează să le obţină, dacă le va obţine, împreună cu ale comuniştilor, nu le ajung pentru a avea cel puţin majoritate parlamentară, aşa că va fi pus într-o situaţie în care să accepte să acorde votul de încredere candidaturii propuse de către Opoziţia unită", spune Vlad Filat.
Marian Lupu spunea recent la RFI că Vladimir Voronin este o persoană "contradictorie şi autoritară".
"Este o persoană contradictorie. Este o persoană care a făcut şi multe lucruri bune pentru această