Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO India şi-a lansat primul submarin nuclear

Publicat in Adevarul, marți 28 iulie 2009 ·

Ţara asiatică a intrat în clubul exclusivist al statelor care deţin astfel de nave de război. India a lansat la apă primul său submarin nuclear, în efortul de a crea o armată pe măsura noii sale influenţe globale. După ce, timp de mai mulţi ani, s-a bazat pe submarine ruseşti, închiriate, ţara asiatică a devenit numai a şasea din lume care a reuşit să construiască o astfel de navă. Celelalte sunt SUA, Rusia, Franţa, Marea Britanie şi China. Arihant (însemnând „Distrugătorul Duşmanilor“, în limba hindi) a fost lansat la apă în cadrul unei ceremonii desfăşurate duminică, în portul Vishakhapatnam, din sudul ţării.

Fără intenţii agresive

Oficialii militari indieni au declarat că submarinul va fi capabil să transporte arme nucleare. Premierul indian Manmohan Singh, care a participat la ceremonia de lansare, a declarat însă că nava nu a fost construită în scop de ameninţare la adresa ţărilor vecine.

„Nu avem intenţii agresive. Dorim un mediu extern - atât în regiunea noastră cât şi dincolo de ea -  care este propice dezvoltării noastre paşnice şi protecţiei sistemului nostru de valori.

Este obligatoriu să luăm măsurile necesare pentru a ne apăra ţara şi pentru a ţine pasul cu progresele tehnologice ale lumii“ a spus el. Până în prezent, India avea capacitatea de a lansa rachete balistice numai din aer şi de la sol. Submarinul nuclear va adăuga o a treia dimensiune capacităţii sale militare.

Inaugurare cu nuca de cocos

Gursharan Kaur, soţia premierului Indian, Manmohan Singh, a inaugurat submarinul, spărgând o nucă de cocos pe corpul navei, pentru a-i purta noroc. „Arihant“ poate transporta 100 de marinari şi are capacitatea de a rămâne mult timp sub apă, ceea ce creşte şansele de a nu fi detectat. Nava a fost construită în întregime în India, cu asistenţă rusească, iar un al doilea subm

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2025 Anamaria Gavrilă, șefa POT, se retrage din cursa prezidențială în favoarea lui George Simion

Ziua Constanta acum 10 ore
Anamaria Gavrilă a anunțat retragerea sa din cursa electorală. Anunțul acesteia a fost făcut la postul Realitatea Plus. Aceasta a făcut anunțul, fiind însoțită de George Simion. Anamaria Gavrilă a declarat că s-a retras pentru a respecta înțelegerea

Ministrul Daniel David lansează un proiect pentru introducerea inteligenței artificiale în școli. Ce se va întâmpla cu profesorii

Ziare.com acum 7 ore
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a decis, după o întâlnire cu conducerea Microsoft România, să implementeze un proiect-pilot de utilizare a inteligenţei artificiale în unităţi educaţionale, pentru a optimiza activitatea cadrelor dida

Trump spune că a vorbit aproape o oră cu Zelenski: „Suntem în foarte mare măsură pe drumul cel bun”

News.ro acum 11 ore
Preşedintele Donald Trump a anunţat miercuri că a vorbit la telefon timp de aproape o oră cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la o zi după ce discutase mai bine de două ore cu omologul său rus Vladimir Putin, relatează The Associated Press.

Peste 40 de palestinieni din Gaza, aduși în România. Misiunea a fost executată la solicitarea UE VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Peste 40 de cetățeni din Fâșia Gaza au fost preluați miercuri, 19 martie, din Israel și vor fi aduși în România, unde o parte din ei vor rămâne, iar ceilalți vor fi transferați în Norvegia și în Franța. Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU)

Emisiunile zilei de joi, 20 martie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Anamaria Gavrilă, luată peste picior pe TikTok de vicepreședinta Camerei Deputaților după ce a chemat Poliția la Parlament. "E ilegal să vă chem degeaba?" VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Oana Ţoiu, deputată USR, a creat un pamflet pe TikTok în urma apelului făcut miercuri, 19 martie, de Anamaria Gavrilă la 112, prin care a solicitat intervenția Poliției pentru a goni jurnaliștii din Parlamentul României. "E ilegal să vă chem degeaba

PÎCCJ Mai mulți susținători ai lui Călin Georgescu, trimiși în judecată pentru instigare la violență pe rețele de socializare

Ziua Constanta acum 13 ore
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) a dispus astăzi, trimiterea în judecată, prin cinci rechizitorii, a cinci inculpați aflați sub control judiciar, sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni: incitare la violență

UPDATE - Doi militari din Divizia 4 Infanterie „Gemina" au fost răniţi în poligonul Dorolea, din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma declanşării accidentale a unei încărcături pirotehnice/ Care este starea celor doi răniţi

News.ro acum 11 ore
Doi militari din Grupul 3 EOD al Diviziei 4 Infanterie „Gemina" au fost răniţi, miercuri, în jurul orei 11.00, în poligonul Dorolea, din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma declanşării accidentale a unei încărcături pirotehnice. Militarii participau la

Marius Tucă Show începe joi, 20 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

FRF anunță lansarea noului echipament al Echipei Naționale, sub conceptul campaniei „Tricoul care ne face văzuți”

Ziua Constanta acum 10 ore
Federația Română de Fotbal anunță lansarea noului echipament al Echipei Naționale, sub conceptul campaniei „Tricoul care ne face văzuți”. Potrivit Federației Române de Fotbal, „noul kit marchează începutul unei noi etape pentru Generația de Suflet,

Vremea

București
acum

joi

1°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
dum.

7°/15°
Iasi
acum

-1°
joi

-1°/13°
vin.

5°/16°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/11°
Constanta
acum

joi

3°/9°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/8°
Cluj-Napoca
acum

-4°
joi

-4°/10°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/14°
dum.

7°/13°
Timisoara
acum

-5°
joi

-5°/12°
vin.

3°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/12°