Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consiliul Local Craiova pune căruţa înaintea legii

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 29 iulie 2009 ·

Căruţele - pericol public

În orice altă ţară europeană apar doar în muzee, ca exponate de Ev Mediu. La noi însă, le întâlneşti la orice pas. Fac parte din peisaj, pentru că poliţia şi administraţia nu sunt în stare să impună legea prin care sunt interzise de mai bine de un deceniu în municipii şi pe drumurile naţionale. Acestea sunt căruţele, un adevărat pericol pe şoselele din România.

Consiliul local a adoptat în urmă cu şase ani o hotărâre care contravine legislaţiei rutiere, permiţând vehiculelor cu tracţiune animală să circule în anumite zone din Craiova. În loc să anuleze această hotărâre, ilegală încă de la adoptare, consilierii au modificat-o în 2005, adâncind ilegalitatea, sub privirile prea îngăduitoare ale Prefecturii Dolj.

Consiliul Local Craiova se crede mai deştept decât parlamentul şi guvernul la un loc. Aşa se poate înţelege din faptul că aleşii urbei au dat cu oiştea-n gard cu şase ani în urmă, adoptând o hotărâre care permite circulaţia căruţelor prin anumite zone din Craiova, deşi Codul Rutier şi hotărârea de guvern prin care s-a aprobat regulamentul de aplicare interzicea expres atunci şi interzice şi acum circulaţia căruţelor în municipii. Doi ani mai târziu, consilierii au pus din nou carul înaintea boilor. În loc să anuleze hotărârea ilegală, s-au apucat să o... îmbunătăţească.

Consilierii craioveni, mai presus de Codul Rutier

Poate cea mai mare gafă a aleşilor locali din inima Doljului o reprezintă Hotărârea nr. 227 din 31 iulie 2003, prin care Consiliul Local Craiova a stabilit că vehiculele cu tracţiune animală pot circula prin oraş, însă doar prin anumite zone. Căruţelor le era interzisă circulaţia doar în zona A a municipiului, adică în spaţiul delimitat la vest de străzile Paşcani, Maria Tănase, Brestei, Câmpia Islaz, Petuniilor, Pictor Iscovescu, Bucovăţ, Şoimului şi bulevardul 1 Mai, la su

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 8 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 8 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 5 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 13 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 13 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 13 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

10°
vin.

10°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°