PRECAUŢIE. Forma neregulată sau pigmentul neuniform al leziunii sunt semne care arată că este cazul să faceţi o vizită la dermatolog.
O analiză de doar câteva minute făcută cu un aparat numit dermatoscop, pe care îl au aproape toţi dermatologii români, poate spune dacă o aluniţă este sau nu periculoasă şi dacă riscă să se transforme în cancer cutanat. Dermatologii vă recomandă să studiaţi atent marginile aluniţei, simetria ei, culoarea, dimensiunea şi să urmăriţi cum evoluează.
Analize nedureroase
Numărul românilor care merg la medic pentru a afla dacă aluniţele pe care le au pe piele sunt sau nu periculoase este din ce în ce mai mare. „Datorită avertizărilor din ultimii ani, mulţi vin să-şi verifice aluniţele înainte şi după vacanţă. Pentru a ajunge la timp la medic este important ca oamenii să înveţe să citească semnele de alarmă: cele două jumătăţi ale leziunii sunt asimetrice, marginile sunt de formă neregulată, iar dimensiunea e mai mare de 6 mm. Este important şi aspectul, dacă e deosebit de al celorlalte aluniţe”, explică medicul dermatolog Mihaela Leventer, de la Clinica Dermastyle din Bucureşti.
Dermatoscopul pe care medicii îl folosesc pentru a depista aluniţele periculoase este, de fapt, un mic microscop portabil cu o sursă de lumină polarizată care se lipeşte pe piele şi permite medicului să vadă mai multe straturi ale leziunii. „Analiza nu este dureroasă şi mai toţi dermatologii o fac”, mai spune medicul.
Numărul e important
Mai multe aluniţe, apărute într-un interval de timp relativ mic, ar trebui să îngrijoreze. Un alt semnal de alarmă apare atunci când aluniţele îşi schimbă şi forma sau culoarea.
Pentru determinarea scorului de clasificare a aluniţelor se iau în considerare mai multe variabile: culorile, formele, gradul de profunzime al leziunii. În urma însumăr