Analizand, in functie de miscarile din economie si de imprumutul extern deja contractat, necesarul de finantare externa in Romania pana la sfarsitul acestui an, precum si in anul urmator si in 2011, dl Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, pune punctul pe "i" in privinta consecintelor creditului de la FMI si Comisia Europeana. Desi, sub efectul contractiei economice si al comprimarii implicite a deficitului de cont curent, care slabesc nevoia de atragere de noi fonduri externe, finantarea externa globala necesara ar urma sa scada cu foarte putin in 2010 fata de anul curent, din cauza atat a refinantarilor care isi mentin cuantumul, cat si, mai ales, a imprumutului extern mamut deja contractat. Acesta, spune dl Croitoru cu deplina indrituire, creeaza necesitatea unor noi imprumuturi externe.
Am adauga noi, pentru a fi cat mai expliciti, pur si simplu pentru a-l plati! La dimensiunile sale, acest imprumut nu poate fi de fapt rambursat si va reclama noi imprumuturi prin care sa fie rostogolit pana la plata integrala. Urmand a ramane de platit alte imprumuturi, mereu mai mari, din cauza aditionarii permanente a noilor dobanzi!
Dl Croitoru discuta problema din punctul de vedere al necesarului de finantare externa. Dar, prin implicatie, domnia sa evidentiaza mecanismul clasic al indatorarii pentru a plati datorii. O tara, odata intrata in acest mecanism, nu se mai poate alege cu nimic altceva decat cu datorii mereu mai mari, fara sa poata contabiliza ceva si in planul dezvoltarii sale.
Iata cazul Romaniei. Dupa vreo 4-5 ani de crestere economica obtinuta aproape exclusiv pe baza de consum din import – finantat prin credite acordate de banci straine implantate pe piata locala si, indirect, prin apel la resurse externe, caci bancile au dat credite nu din bani colectati de pe piata interna, ci din fonduri atrase din strainatate de
