Scandalul din jurul universităţii particulare "Spiru Haret" a provocat reacţia a 35 de personalităţi intelectuale. După cum observa dl Eugen Istodor, "apelul celor 35" a fost urgent escamotat de presă, care s-a grăbit să extragă din text nu atît substanţa " declarat "neinteresantă" " cît concluzia larg trîmbiţată că el anunţă divorţul dintre intelectualitate (în general) şi preşedintele Traian Băsescu. Asta da ştire! Dar staţi puţin şi nu mînaţi. Trebuie să fim cu toţii stupizi pentru a digera o asemenea diversiune.

Apelul susţinea că impostura academică şi ilegalitatea respectivei fabrici de diplome trebuie sa înceteze. Nu poţi face o universitate serioasă cu 350.000 de studenţi, dintre care majoritatea la distanţă. Faptul că semnatarii criticau, tangenţial, prima intervenţie a preşedintelui pe acest subiect (de altfel nuanţată ulterior) nu înseamnă că problema atacată se numeşte Traian Băsescu. Ea poartă tot numele "Spiru Haret", cu două rînduri de ghilimele: unul ca scuză faţă de memoria uzurpată a celui care a fondat învăţămîntul românesc modern şi altul faţă de anvergura "lucrativă" specifică acestui paravan generos în aparenţă şi dubios în conţinut.

N-am nimic împotriva ideii ca dl Aurelian Bondrea " pe care-l cunosc numai din faima sa de satrap ideologic ceauşist " să fie contemporanul meu multimilionar. Dl Bondrea a înţeles de timpuriu şi a speculat cinic o evidenţă sociologică: aceea că regimul trecut, pe care l-a servit cu zel, a făcut din Universitate un acvariu cu peşti roşii. Înfiinţînd şi dezvoltînd o mega-afacere nestingherită de legi sau de scrupule calitative, tovarăşul-patron a satisfăcut simultan: 1) o imensă cerere de acces la studii superioare şi 2) ispita specific românească a formei fără fond. Prima i-a asigurat abonaţii, gata să plătească pentru a obţine un statut socio-profesional ameliorat. Cea de-a doua i-a umplut catedrele