Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgovişte: Făină şi zahăr pentru dâmboviţenii săraci

Publicat in Adevarul, miercuri 29 iulie 2009 ·

Aproape 10% din populaţia judeţului Dâmboviţa va primi ajutoare alimentare de la UE. Cei mai mulţi sunt pensionari şi persoane singure cu venituri foarte mici. Ajutoarele venite anual din stocurile de intervenţie comunitare sunt binevenite pentru persoanele care trăiesc de pe o zi pe alta. Nu sunt puţini cei care vor beneficia, începând de luna viitoare, de acest sprijin venit prin Planul European de Acordare a Ajutoarelor Alimentare şi care constă în alimente precum zahăr şi făină.

Astfel, aceste alimente vor ajunge la 50.000 de dâmboviţeni, ceea ce arată că 10% din populaţia judeţului are nevoie de sprijinul comunităţii pentru a supravieţui.

Ajutoarele vor ajunge mai ales la pensionari

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Dâmboviţa, Andreea Ionescu, a declarat că persoanele care beneficiază de aceste ajutoare vin din rândul pensionarilor cu venituri sub 400 de lei pe lună, şomerii care primesc indemnizaţie, familiile şi persoanele singure beneficiare de ajutor social şi persoanele cu handicap neinstituţionalizate.

Din cei 50.000 de beneficiari ai acestui program, peste 37.000 sunt pensionari. Printre localităţile unde se înregistreaz0ă cel mai mare număr de persoane care vor primi acest ajutor se numără Târgovişte, Gura Ocniţei, Brezoaiele, Crângurile sau Ludeşti.

Alimentele vor fi depozitate la Adânca

Andreea Ionescu a precizat că în gestionarea alimentelor care vor sosi în judeţul Dâmboviţa sunt împlicate şase intituţii: Consiliul Judeţean, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, Direcţia Muncii, Casa Judeţeană de Pensii şi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Alimentele, care sunt aşteptate să sosească luna viitoare, vor fi duse la depozitul de la Adânca, de unde vor fi preluate de primarii localităţilor implicare şi distribuite cetăţenilor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu: Maximă asprime pentru traficanţi, maximă! Sincer vă spun eu, dacă aş putea, ştiu că nu se poate, aici aş face ca în China, i-aş împuşca pe stadion. Ştiu că e grav ce spun, dar asta aş face

News.ro acum 5 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, afirmă că, fără a susţine ideea pedepsei capitale, în ceea ce priveşte traficanţii de stupefiante ar acţiona ca în China, unde dealerii de droguri riscă să fie condamnaţi

Cum arată declarația dată de Crin Antonescu la Securitate și ce a scris despre un prieten în 1988

Libertatea acum 4 ore
Crin Antonescu, candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a citit public, pentru prima dată, joi, 17 aprilie, declarația scrisă la Securitatea comunistă a lui Nicolae Ceaușescu în 1988, care a fost scoasă din arhivele CNSAS.

Tragedie în Italia: O telecabină s-a prăbușit după ce s-a rupt cablul, lângă Napoli. Patru oameni au murit

HotNews acum 4 ore
Patru persoane au murit şi una este grav rănită după ce o telecabină s-a prăbuşit joi lângă Napoli, în sudul Italiei, au declarat serviciile de salvare montană şi pompierii, relatează Reuters, conform News.ro. Accidentul a avut loc la Monte Faito, u

UPDATE - Incident armat în campusul Universităţii din Florida: cel puţin doi morţi, un suspect este în custodia poliţiei / Autorul este fiul unui ajutor de şerif

News.ro acum o ora
Un bărbat înarmat a ucis joi două persoane şi a rănit alte patru la Universitatea de Stat din Florida (FSU), înainte ca atacatorul - fiul unui ajutor de şerif al unui comitat local - să fie împuşcat şi reţinut, potrivit unui bilanţ actualizat anunţa

Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea USR de anulare a deciziei BEC prin care formaţiunea nu poate face campanie pentru Nicuşor Dan/ Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant” a semnatarului cererii

News.ro acum 8 ore
Curtea de Apel Bucureşti a respins, joi, solicitarea USR de anulare a deciziei Biroului Electoral Central prin care a stabilit că formaţiunea nu poate face campanie electorală pentru Nicuşor Dan. Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant”

Donald Trump bate în retragere la întâlnirea cu Giorgia Meloni și se declară „100% sigur” că va ajunge la un acord cu UE: „Va fi o afacere corectă”

Libertatea acum 4 ore
Președintele american Donald Trump, care a primit-o joi, la Casa Albă, pe șefa Guvernului italian Giorgia Meloni, s-a declarat „100% sigur” că va ajunge la un acord cu Uniunea Europeană (UE) pe tema taxelor vamale, relatează AFP.

ULTIMA ORĂ Ucraina are dovezi că Beijingul furnizează armament Rusiei, afirmă Zelenski

HotNews acum 7 ore
Ucraina are informații care arată că China furnizează artilerie și praf de pușcă Rusiei, a declarat joi președintele ucrainean Volodimir Zelenski, la câteva zile după ce soldații ucraineni au anunțat că au luat prizonieri cetățeni chinezi care lupta

Șase răniți într-un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida

G4Media acum 5 ore
Cel puțin șase persoane au fost transportate la spital după un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida, în Tallahassee. O persoană a fost luată în custodie după împușcăturile de joi din clădirea Student Union a universității, potrivit

„Maru”, dealerul lui Vlad Pascu, arestat preventiv!

Ziua Constanta acum 10 ore
Tribunalul București a decis azi, 17 aprilie 2025, ca Tudor Duma, alias „Maru” dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, să fie arestat preventiv pentru 30 de zile. Potrivit procurorilor DIICOT, la data de 17 aprilie 2025, procurorii DIICOT- Structura

Trump și Zelenski spun că vor semna săptămâna viitoare acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump a declarat că acordul dintre Statele Unite și Ucraina referitor la resursele minerale ale Ucrainei ar putea fi semnat joia viitoare, pe 24 aprilie, potrivit BBC. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe d

Vremea

București
acum

10°
vin.

9°/23°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

13°
vin.

12°/23°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

vin.

8°/18°
sâm.

10°/13°
dum.

11°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/18°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°