Mijlocaşul Stelei, Andrei Ionescu, a declarat, miercuri, că partida cu Motherwell din turul 3 preliminar al Ligii Europa va fi cu siguranţă dificilă, însă roş-albaştrii pot obţine un rezultat bun dacă îşi impun stilul de joc.
"Nu cred că acel 8-1 pe care Motherwell l-a făcut cu Flamurtari în turul precedent e un scor obişnuit, dar nu trebuie să ne temem de ei. Noi suntem motivaţi şi vom încerca să ne impunem jocul, pentru a obţine un rezultat cât mai bun. Nu ştiu dacă jocul lor fizic ar trebui să ne sperie, pentru că noi suntem mai tehnici, avem un avantaj şi cred că ne putem califica. Trebuie să tratăm meciul cu seriozitate şi nu să ne gândim că suntem Steaua şi ne-am calificat deja", a spus Ionescu.
Mijlocaşul, care are şanse mari să fie titular în partida cu Motherwell pentru că lipsesc Toja şi Bicfalvi, a spus că nu are emoţii în acest joc şi trebuie doar să îşi facă treaba cât mai bine. "Acum mi se acordă o şansă, iar eu nu trebuie să dezamăgesc. Nu ştiu dacă trebuie să rup norii acum sau să dau 5 goluri cu scoţienii. Trebuie să respect deciziile antrenorului şi să evoluez cât mai bine. Emoţii nu am, pentru că nu există niciun motiv", a conchis jucătorul.
Meciul dintre Steaua şi Motherwell, din turul 3 preliminar al Liga Europa, va avea loc joi, de la ora 20:45, în timp ce returul se va disputa o săptămână mai târziu în Scoţia.