Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dinu Petre: „Încearcă să-ţi consolidezi relaţia cu clienţii!“

Publicat in Adevarul, miercuri 29 iulie 2009 ·

Dinu Petre, partener la casa de avocatură Cunescu, Balaciu şi Asociaţii, recomandă managerilor să-şi consolideze relaţia cu clienţii. Asta pentru a preveni riscurile, mai ales pe cele juridice. Avocatul Dinu Petre se fereşte să facă previziuni pentru 2009. Totuşi, speră ca cifra de afaceri a companiei la care lucrează să se menţină în acest an la nivelul din 2008. La cei 39 de ani ai săi, Dinu Petre se autointitulează un „optimist fragil“. Lucrează de aproape 12 ani la aceeaşi companie, Cunescu, Balaciu şi Asociaţii, preferă investiţiile clasice şi încă mai crede în potenţialul pe termen lung al pieţei imobiliare, în ciuda perspectivelor sumbre din prezent.

Coleg, nu concurent

Chiar dacă are o meserie plină de compromisuri, spune că nu a fost nevoit, cel puţin până acum, să renunţe la principiile după care se ghidează în viaţă. În ultimul deceniu avocatura a crescut, atât sub aspectul numărului de practicanţi, cât şi sub cel al implicării avocaţilor în viaţa economică şi socială. În ceea ce priveşte concurenţa, Dinu Petre se consideră coleg, nu concurent, cu cea mai mare parte dintre avocaţi.

„În continuare, necesarul de servicii juridice este mai mare decât oferta, iar nivelul calitativ este satisfăcător, aşa că există loc pentru orice profesionist“, consideră Dinu Petre.

Afacerile oneste vor depăşi criza

Cea mai mare realizare profesională este faptul că a reuşit să-şi păstreze clienţii pe o perioadă destul de lungă. Spune, mai în glumă mai în serios, că orice „aniversare“ alături de un client al casei de avocatură unde activează este un prilej de satisfacţie profesională. În vreme de recesiune, avocatul le recomandă managerilor să-şi îmbunătăţească relaţia cu clienţii şi să se pună în locul acestora măcar pentru o clipă.

Asta pentru a încerca să prevină riscurile, mai ales cele

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Viktor Orban a sosit la Kiev, unde susţine că negociază pacea Europei

News.ro acum 29 minute
Premierul Ungariei Viktor Orbán, a cărui ţară deţine preşedinţia prin rotaţie a Consiliului Uniunii Europene, a sosit marţi dimineaţă la Kiev pentru discuţii cu preşedintele Volodimir Zelenski, a anunţat Bertalan Havasi, şeful biroului de presă al p

Cod portocaliu de vijelie şi ploi torenţiale în Banat

Press Alert acum 2 ore
< p> Meteorologii au emis o avertizare Cod portocaliu de vreme rea în localități din județele Caraş-Severin și Timiş, valabilă între orele 8.55-10.00. Sunt așteptate averse torențiale, vijelie puternică și grindină. Administrația Națională de Meteor

BAC 2024. Ce subiecte au primit absolvenţii la proba obligatorie a profilului, la Matematică / România postbelică, la subiectul al III-lea la Istorie

Mediafax acum 57 minute
Astăzi, 2 iulie, absolvenţii studiilor liceale susţin cea de-a doua probă scrisă a examenului de Bacalaureat, cea obligatorie a profilului. Elevii de la profilul real şi cel tehnologic vor avea proba scrisă la Matematică, în timp ce absolvenţii de l

Sondaj INSCOP la comanda News.ro - Intenţia de vot la alegerile parlamentare - PSD - 29,4%, PNL - 18,9%, AUR - 14,7% / 64,2% dintre ce chestionaţi declară că în mod sigur vor merge la vot

News.ro acum 4 ore
Aproape 30% dintre cei chestionaţi în cadrul unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro au declarat că ar vota cu PSD la alegerile parlamentare, 18,9% exprimându-se în favoarea PNL, iar 14,7% pentru AUR. Partidul SOS România, al Dianei Şoşoac

Constanţa: Copilul agresat pe plajă de o femeie de 42 de ani ar fi fost muşcat de aceasta / Ea era supărată pentru că băiatul ar fi stropit-o cu apă

News.ro acum 29 minute
Copilul agresat pe plajă de o femeie de 42 de ani ar fi fost muşcat de aceasta, iar femeia era supărată că băiatul ar fi stropit-o cu apă.

Au apărut subiectele la Istorie de la Bacalaureat 2024

Ziare.com acum 24 minute
A început a doua probă a examenului de Bacalaureat 2024. Elevii de la profilul uman susțin marți, 2 iulie, proba la Istorie. Subiectele pe care le-au primit elevii au început deja să circule pe rețelele de socializare, la doar o oră de la începerea

România va putea exporta produse lactate şi piscicole pe piaţa din China

Radio Mures acum 48 minute
Două protocoale în acest sens au fost semnate azi, la Beijing, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. Preşedintele ANSVSA, Alexandru Bociu, a semnat Protocolul pentru produse lactate exportate din Român

Ciolacu: Singura constantă e că pe 8 decembrie trebuie să fie alegerile generale

Mediafax acum o ora
„Singura constantă, din punctul meu de vedere, este că pe 8 decembrie trebuie să fie alegerile generale”, spune Marcel Ciolacu. El continuă, marţi, discuţiile cu partidele politice, REPER şi Forţa Dreptei, pe tema datei de organizare a alegerilor pr

Continuă consultările la Palatul Victoria pentru finalizarea calendarului electoral pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare / Marcel Ciolacu se întâlneşte cu reprezentanţii REPER şi Forţa Dreptei - FOTO, VIDEO

News.ro acum 29 minute
Premierul Marcel Ciolacu continuă, marţi, consultările cu partidele pentru finalizarea calendarului electoral pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare, fiind aşteptaţi reprezentanţii REPER şi Forţa Dreptei. Potrivit unui anunţ al Guvernului, p

Guvernul olandez afirmă că va începe în curând livrările de F-16 către Ucraina

Mediafax acum 2 ore
Autorizaţiile necesare pentru livrarea avioanelor către Ucraina au fost date, a declarat ministrul Apărării, Kajsa Ollongren, într-o scrisoare adresată parlamentului, relatează Reuters. Ea a refuzat să precizeze câte avioane vor face parte din prima

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/39°
mie.

18°/25°
joi

17°/28°
vin.

19°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/33°
mie.

15°/21°
joi

14°/24°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/31°
mie.

21°/28°
joi

19°/26°
vin.

20°/30°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

17°/26°
mie.

13°/17°
joi

12°/21°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

19°
mar.

16°/22°
mie.

14°/24°
joi

14°/26°
vin.

15°/29°