A rămas multă vreme o "poveste ascunsă". În plin comunism, în anii '80, o veche mănăstire ctitorită de sfântul voievod Constantin Brâncoveanu a fost readusă la viaţă (şi) cu ajutorul uneia dintre surorile lui Ceauşescu.
Elena Bărbulescu - ca şi mama ei şi a fostului dictator comunist - era o fire profund religioasă. Ne-au mărturisit asta măicuţele mai vârstnice de la mănăstire, care nu au ezitat, cât aceasta era în viaţă, să se roage pentru ea (mai ales că în ultimi ani suferise de un cancer al măduvei oaselor), iar acum o pun în pomelnice.
Maica stareţă Eufrosina Stanciu avea să ne declare, nu demult: "Mă gândesc la boierii şi voievozii din neamul Brâncovenilor şi parcă le simt pezenţa între noi. Când plec din mănăstire pentru scurt timp, abia aştept să mă întorc să simt harul şi ocrotirea lor".
Fire evlavioasă (după mărturiile celor care au cunoscut-o), se pare că Elena Bărbulescu (care în 1989 ocupa funcţia de şef al Inspectoratului Judeţean de Învăţământ Olt) era pătrunsă şi ea de prezenţa Brâncoveanului şi a fiilor săi, pe care o simţea aievea atunci când se plimba pe aleile mănăstirii.
"Educaţia creştină, religioasă, pe care a primit-o de la mama sa, în casa de la Scorniceşti, s-a lipit de dânsa mai mult decât de alţi fraţi ai ei...", avea să ne spună şi un bătrân pe care l-am întâlnit la izvorul făcător de minuni, despre care se spune că l-ar fi lecuit de o boală de piele pe însuşi voievodul Brâncoveanu. Moşul, care se ruşinează să ne spună numele - "lăsaţi, că nu de numele meu aveţi dumnevoastră nevoie" -, ne mai povesteşte că Elena Bărbulescu obişnuia să vină, de multe ori singură, la mănăstire. "Intra în biserică având capul acoperit şi se ruga la sfintele icoane cu multă evlavie. Stătea îndelung în genunchi dinaintea icoanei făcătoare de minuni şi câteodată când se ridica avea ochii în lacrimi. Numai ea
