Mă tem ori de câte ori apare un nou model pe piaţa auto. Mi-e teamă nu că noua maşină nu ar fi mai bună decât predecesoarea, ci de faptul că fabricantul respectiv nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor. Cu puţin timp în urmă, faţă în faţă cu Opel Insignia, mă temeam să nu fiu dezamăgit.

O amică îmi povestea că acum, după ce şi-a cumpărat o Insignia, e confuză: nu ştie dacă atunci când este la volan, bărbaţii întorc capul după ea sau după maşină. În ceea ce priveşte designul, Insignia s-a scuturat de imaginea comună pe care o avea Vectra şi se prezintă în stofă nouă. Vine cu un aspect de coupe, suplu, armonios, atrăgător, unul în care se simte precizia germană. Dacă mi s-ar cere să folosesc un singur cuvânt pentru a descrie designul al Insigniei, aş spune sofisticat. La fel este şi interiorul. Componentele din interior sunt plăcute, comenzile te invită să le atingi şi să le activezi. Tocmai de aceste comenzi trebuie să faci abstracţie pentru a observa alt lucru, pentru mine, surprinzător. Insignia s-a scuturat şi de suprafeţele plate de la interior, care mă iritau la vechiul model.

Spaţiul interior este cât se poate de generos, iar portbagajul este uriaş. E aproape imposibil să nu găseşti poziţia optimă la volan, scaunele, care au câştigat aprecierile celei mai importante asociaţii germane de medici şi terapeuţi, fiind reglabile pe toate axele.

La întâlnirea noastră, Insignia s-a prezentat cu propulsorul diesel de 2.0l şi 160 de cai-putere. Ţinând cont de greutatea pe care o are, îndeosebi într-o variantă de echipare bogată, motorul este mai mult decât potrivit. Grupul acesta, cuplat la o transmisie manuală cu şase trepte, „loveşte“ cu un cuplu de 350 Nm disponibil încă de la 1.750 de rotaţii pe minut. La volan, toată această forţă pe care o ai la dispoziţie nu poate decât să încânte fie în regim de croazieră, fie într-o depăşire. Pe consola c