Antrenoare la Centrul Naţional Olimpic, Maria Verigeanu confirmă comportamentul anormal al fostului tehnician al României. Acuzat în presă de hărţuire sexuală de către elevele sale, tehnicianul Lucian Râşniţă este pus la punct şi de una dintre cele mai apropiate colaboratoare ale sale. Un articol apărut ieri în cotidianul Prosport a declanşat o adevărată isterie în handbalul feminin românesc. Actualul director tehnic al Centrului Naţional de Excelenţă de la Vâlcea, unde se pregătesc cele mai talentate junioare din ţară, a fost acuzat de trei dintre elevele sale, de avansuri sexuale.
“Râşniţă a început să pună mâna pe mine, m-a luat în braţe şi mi-a zis să mă întind lângă dumnealui. A început să mă pipăie şi am plecat repede din cameră, plângând”, s-a plâns handbalista Andreea Adespii într-un act oficial înmânat conducerii instituţiei.
Antrenoare la o grupă de junioare ale Centrului Naţional de Excelenţ, fosta mare glorie Maria Verigeanu (cunoscută şi ca Mori Török-Duca) ne-a dezvăluit că Râşniţă avea într-adevăr un comportament deplasat faţă de handbaliste. “Pe fetele mele le persecuta mereu, le înjura, le vorbea vulgar, dar nu îşi permitea mai mult pentru că erau minore”, spune cu mâhnie fosta mare handbalistă.
Se bârfea de mai mult timp pe seama lui râşniţă
Antrenor al naţionalei feminine şi masculine în anii trecuţi, Lucian Râşniţă este căsătorit şi are un copil. Cazul său va fi analizat vineri de Consiliul de Administraţie al Federaţiri Române de Handbal. “Mi-au trecut pe la urechi mai multe bârfe legate de acest probleme, în special din partea părinţilor, dar pur şi simplu nu îmi venea să cred că ar putea fi adevărat”, a spus Maria Verigeanu.