Cei 70 de locatari ai imobilului de pe strada Ioan Ghica trăiesc în condiţii de coşmar, ameninţaţi de rozătoare şi de epidemii. Primarul Ilyes îi ameninţă pe locatari că va trimite pompierii să îi spele. Miros pestilenţial, şobolani, purici, fecale şi munţi de gunoaie în şi în jurul blocului IPL, de pe strada Ioan Ghica din cartierul sătmărean 14 Mai. Cei circa 70 de copii şi adulţi care locuiesc în imobilul devenit focar de infecţie îşi fac nevoile în apartamentele goale, unde îşi aruncă şi gunoaiele, sau pur şi simplu îşi aruncă fecalele pe geam.
În jurul blocului de patru etaje, munţi de gunoaie fac cuibul şobolanilor. „Era să îl muşte pe copil un şobolan cât o pisică. Nu avem curent sau apă, iar Florisalul nu a mai venit de doi ani să ridice gunoiul”, spune Irina Bâla, una dintre locatarele sinistrei clădiri.
Fără curent, apă şi canalizare
Apartamentele din blocul IPL, fost cămin muncitoresc, au fost cumpărate pe bani mărunţi, începând cu privatizarea fabricii Samobil în anul 1996. În momentul de faţă, doar două persoane plătesc o chirie lunară de 50 de lei, restul apartamentelor fiind ocupate abuziv. „Numai două persoane plătim aici chirie, apartamentele au proprietari, dar cine să le cumpere?!”, spune Irina Bâla. Mare parte din cei care au cumpărat apartamentele s-au trezit în situaţia de a nu le mai putea vinde, aşa că au acceptat situaţia în care acestea sunt ocupate abuziv.
„Apartamentele din blocul IPL au proprietari, utilităţile nu au fost plătite, aşa că acestea au fost decuplate. Noi ce putem face?! Să le facem curăţenie în casă din banii contribuabililor?! Le-am mai strâns gunoiul, dar dacă nu îşi fac curăţenie, putem merge şi cu pompierii să îi spălăm”, ameninţă Ilyes.
Potrivit Serviciului Public de Asistenţă Socială (SPAS) Satu Mare, circa 20 de familii beneficiază de ajutoare sociale şi alocaţii com