Ea e una dintre frumoasele oraşului şi cea care i-a fermecat pe mureşeni de fiecare dată când a defilat pe podium. Andrada a fost îndrumată către modelling de mama ei. Frumuseţea este la ea acasă în Târgu-Mureş, iar „Oraşul Florilor” este, practic, un monument al splendorii feminine. Andrada Pintea este un exemplu în acest sens, o mureşeancă de o frumuseţe rară, care poate fi urmărită la cele mai importante prezentări de modă şi evenimente mondene din oraş.
Tânăra se declară entuziasmată de meseria pe care o practică: „E o senzaţie unică, aceea de a participa activ la prezentările de modă. Nu sunt genul de persoană care să iubească faima şi nu îmi doresc în mod special să mă aflu în centrul atenţiei, însă trebuie să recunosc că nimic nu se compară cu sentimentul pe care îl am în momentul în care ştiu că toţi ochii celor din public sunt aţintiţi asupra mea”, recunoaşte frumoasa.
Îndrumată de mama
Mama fetei a avut un rol esenţial în iniţierea fiicei sale în lumea modei. La insistenţele ei, Andrada a participat la prima şedinţă foto. „Eu mereu am fost o fire băieţoasă, de aceea consideram că moda e o fiţă şi nu le înţelegeam pe fetele care se expuneau. Mama m-a încurajat însă, a fost mereu alături de mine şi m-a convins să mă las fotografiată. Am pozat pentru site-ul www.allmodels.ro, unde am înţeles cât e de greu să participi la o şedinţă foto. Pur şi simplu m-a extenuat şi am avut foarte multe emoţii, dar sunt mulţumită şi acum de rezultat”, spune tânăra.
De atunci, Andrada a pozat pentru cataloage de modă, saloane auto şi a participat la prezentări de modă în Târgu-Mureş, ajungând să fie considerată una dintre cele mai frumoase fete din oraş.
Moda, un tărâm periculos
Activitatea profesională a cizelat-o pe frumoasa mureşeancă. Ea a înţeles că prieteniile adevărate sunt foarte rare în lumea modei.