Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu:Gorjenii lansează porumbei din Ucraina

Publicat in Adevarul, miercuri 29 iulie 2009 ·

Un număr de 35 de membrii ai clubului Constantin Brâncuşi din Târgu Jiu şi-au trimis porumbeii la acest concurs la care vor fi lansaţi 104 porumbei din Gorj. Asociaţia Columbofilă din judeţul Gorj împreună cu asociaţiile similare din judeţele Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova lansează azi peste 1.280 de porumbei voiajori din localitatea ucraineană Doneţk.

Pentru a reveni în Gorj, porumbeii vor avea de parcurs o distanţă de aproximativ 1200 de km. Aceştia au fost îmbarcaţi la Stadionul Municipal duminică 26 iulie fiind trimişi în Ucraina cu o autoutilitară special amenajată pentru transportul porumbeilor de concurs.

Preşedintele clubului columbofil Constantin Brâncuşi, Florin Rasoveanu, speră ca gorjenii să obţină un rezultat bun şi să aducă măcar un porumbel acasă în prima zi de la lansare: „Sper ca judeţul nostru să fie onorat cu sosirea în prima zi măcar a unui porumbel, dacă nu cel târziu a doua zi de la lansare, acesta fiind un record pentru porumbeii din judeţ.” Zborul de la Doneţk este primul organizat de la o asemenea distanţă la care clubul Cosntantin Brâncuşi participă. Cu două săptămâni în urmă, clubul gorjean a organizat un concurs de lansare din localitatea Nicopol din Ucraina, de la 900 km, de unde porumbeii au sosit în prima zi de la lansare, după 12 ore de zbor. „Acum ne aşteptăm să vină până seara, lansarea având loc dimineaţa de la Doneţk, ar fi nemaipomenit ca măcar unul să ajungă din prima zi.” Dacă vor veni în timp record, porumbeii vor fi premiaţi de clubul Constantin Brâncuşi cu medalii şi cupe pentru acest derbi dar vor fi recompensaţi şi cu participarea la expoziţia naţională de la finalul anului de la Târgovişte, acolo unde sunt prezentaţi cei mai buni porumbei din ţară.

Lucescu acceptase invitaţia la lansare

Uniunea Columbofilă din Ucraina prin vicepreşedintele Ioan Bodnăraş, în colaborare cu clubul Constantin Brâncu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum 2 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum 2 ore
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 3 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 5 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 4 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

Ianis Hagi, din nou DECISIV pentru Rangers » Românul a provocat 2 autogoluri ale aceluiași jucător

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
s-a impus în deplasare cu , scor 3-1, grație unor contribuții decisive ale lui . Internaționalul român a provocat două autogoluri al căror autor a fost același jucător, Jamie McCart. Au marcat Hearts Antrenor Rangers Antrenor

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric luni, 17 februarie 2025

Ziua Constanta acum 4 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de s

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 5 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum 4 ore
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
joi

-4°/-1°
Iasi
acum

-6°
lun.

-6°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
joi

-4°/-0°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
joi

-1°/2°
Cluj-Napoca
acum

-7°
lun.

-7°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/0°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°