Este ultimul meşter din satul Gheboaia, sat care în urmă cu 30 de ani avea peste 150 de olari, mai mult de jumătate din sat fiind meşteri olari. Anul acesta, nea Stelică a’lu’ Niculin s-a hotărât să renunţe la străchini. A dobândit meşteşugul stând prin preajma tatălui său. De la 15 ani a început să meargă cu căruţa, prin oraşe să vândă oalele produse acasă. “Tata le lucra şi eu mergeam cu ele la vânzare, se pleca cu câte 20 – 30 de căruţe din sat, mergeam la Piteşti, la Giurgiu, eu eram singur cu căruţa, dădeam străchini pe porumb, aduceam porumbul la Târgovişte, aici îl schimbam pe mere, pe urmă vindeam la Bucureşti şi aşa veneam cu bani acasă”, îşi aminteşte olarul.

Nea Stelică povesteşte că pe vremuri se practica schimbul de mărfuri.“În regiunea asta, la Băleni se face zarzavat, la Mărceşti sunt dogarii care fac butoaie şi putini, la Dobra se face var. Noi, aici, făceam oale şi mai schimbam cu ei pe diferite produse. Mai mergeam şi la Buzău, luam vin pe străchini, cam aşa se proceda pe atunci, nu vindeam pe bani, făceam schimburi”, completează nea Stelică.

Argilă specială pentru vase

În apropierea satului este un tip de argilă care permite vase mici, de aici şi-a luat materia primă pentru oalele sale. “Iau argila direct din albia râului Ialomiţa, îl iau în special toamna, îl pun într-un ţarc pentru că pământul trebuie să se usuce până vine gerul iar iarna trebuie să îngheţe. Astfel, când îl pregătesc de lucru, dacă trece prin etapele astea, devine mai uşor de prelucrat”, explică nea Stelică.

“Înainte întindeam pământul şi îl călcam cu picioarele în “călcătoare” – era un spaţiu de un metru şi jumătate pătrat – argila devenea astfel ca un fel de plastilină. Acum se foloseşte malaxorul, eu am lucrat toata viaţa mea la picioare, nu am avut motor”, spune nea Stelică care adaugă că seara îşi pregă