Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au fost reduse 340 de norme din învăţământ

Publicat in Adevarul, miercuri 29 iulie 2009 ·

Sute de suplinitori pot rămâne fără post, deşi au obţinut note mari la titularizare Inspectoratul Şcolar a realizat o nouă listă cu posturile de suplinitor şi sunt mai puţine cu 340 faţă de cele publicate iniţial. O problemă poate reprezenta faptul că unii dintre profesori au fost încadraţi, iar a doua zi postul lor a fost scos. Astăzi este ultima zi când se desfăşoară şedinţele publice de repartiţie  a suplinitorilor. Sute de profesori au ieşit nedumeriţi din sală neînţelegând motivul pentru care nu au obţinut un post.

Au redus primele 70 de norme

Ministerul a cerut de asemenea şi comasarea unor clase, iar la final efectivul de elevi să fie 20 în primar şi 25 în liceu. După comasarea claselor sau nerealizarea unora, mai multe persoane rămân fără catedre. Ermina Frunzaru, referent de specialitate în Inspectorat a spus că după comasare au fost reduse doar 70 de norme şi câteva persoane au rămas fără loc de muncă sau cu mai puţine ore. Normele reduse trebuie să ajungă la 340.

Frunzaru a spus că va fi foarte complicat să se reducă cele 340 de norme fără concedierea unor persoane. „Am trecut la comasarea claselor. Unde erau două acum este una şi aşa mai departe. Mai sunt cazuri în care nu au fost realizate clase de a noua şi iar se fac reduceri“, a spus Ermina Frunzaru. Şcolile unde au fost reduse norme sunt: Liceul Henri Coandă, Liceul Ion Mincu, unităţi de la Progoria, Gilort, Mătăsari, Albeni, Bâlta, Urdari, Turburea, Băleşti etc. „Ministerul a dispus reducerera normelor de la 6.236 la 5.899. Nu ştim exact ce se va întâmpla. Aşteptăm disponibilizări la unităţile subordonate Ministerului: Inspectoratul, cluburile copiilor, liceele sportive“, a spus Frunzaru.

Suplinitorii, supăraţi că rămân pe dinafară

Metoda adoptată de Minister nu afectează profesorii titulari însă suplinitorii sunt cei care trag ponoa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aviz de tsunami în urma unui cutremur puternic de 7,3 grade, localizat lângă o insulă din Alaska

Mediafax acum 19 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 a avut loc miercuri în apropiere de Sand Point, o localitate situată pe insula Popof din vestul Peninsulei Alaska, la aproximativ 600 de mile sud-vest de Anchorage, relatează ABC News. Epicentrul seismului a fost l

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 7 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 9 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 9 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 9 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 8 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 10 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°